Mijlocaș italian cu CV impresionant trecut și pe la FC Botoșani, ”pe tușă” de jumătate de an

Mijlocașul italian cu un CV impresionant și cu un meci pentru naționala țării sale a plecat din România în 2021, determinat fiind de problemele financiare de la Dinamo.

 

Diego Fabbrini, liber de contract de jumătate de an!

 

Fabbrini s-a întors în țara sa natală, Italia, și a evoluat în Serie B pentru Ascoli și Alessandria. Ultima sa experiență a fost la Lucchese, în Serie C, de care s-a despărțit în vara acestui an, scrie Sport.ro.

 

De atunci, Fabbrini este liber de contract, chiar dacă jurnaliștii italieni au scris în toamnă că se lucrează la un nou transfer pentru fostul jucător de la Dinamo.

 

Diego Fabbrini s-a numărat printre fotbaliștii înscriși la masa credală pentru recuperarea restanțelor financiare de la Dinamo. Avocata sa a suspendat noul plan de reorganizare al clubului, care a șters datorii de peste cinci milioane de euro.

 

Unde a mai jucat Fabbrini

 

Fabbrini are un CV impresionant. A jucat în Serie A, la Udinese și Palermo, dar și în Championship, la Watford, Millwall, Birmingham și Middlesbrough.

 

În 2016, Birmingham plătea nu mai puțin de două milioane de euro pentru a-l transfera definitiv pe mijlocașul italian. De la Birmingham a ajuns la FC Botoșani, doi ani mai târziu, iar apoi au urmat CSKA Sofia și Dinamo.