Mii de pacienți operați la Spitalul Județean

Anul acesta mai mulți botoșăneni au fost nevoiți să ajungă ”la cuțit”, pentru diverse patologii.

 

 

Trebuie menționat faptul că nu toți pacienții care s-au internat în cadrul secțiilor chirurgicale au suferit intervenții chirurgicale.

 

„În primele nouă luni ale anului au fost efectuate în cadrul secțiilor chirurgicale un număr total de 6.837 de intervenții chirurgicale dintr-un număr total de pacienți de 12.050”,

Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean

 

Anul trecut numărul pacienților internați în cadrul acestor secții a fost mult mai mare. Mai exact au fost în jur de 15.600 internați dintre care au fost operați 8.900.

 

În acest an, secția în care s-a înregistrat cele mai multe intervenții a fost Chirurgie Generală unde s-au operat în jur de 1.760 de pacienți din cei 2.485 internați.

 

În cadrul acestei secții, patologiile cel mai frecvent implicate au fost hernia inghinală, pancreatită acută, apendicită acută.

 

Și în cadrul secției de ortopedie au suferit intervenții chirurgicale în jur de 1.145 de pacienți, cele mai multe operații înregistrându-se la nivelul membrelor inferioare.

 

 

 

download from google play download from apple store