Prin intermediul unui comunicat de presă, Inspectoratul de Poliție Județean a transmis un mesaj extrem de impotant pentru botoșăneni.
Așadar, pentru prevenirea faptelor de tâlhărie stradală, poliţiştii recomandă:
Aveţi grijă la ceea ce se întâmplă în jurul dumneavoastră atunci când sunteţi pe stradă. Nu vă lăsaţi distraşi de citirea presei sau accesatul internetului şi evitaţi să folosiţi telefonul mobil pe stradă. Neatenţia dumneavoastră poate atrage interesul infractorilor.
Pe stradă, păstraţi-vă poşeta pe umăr, lipită de corp şi protejată cu braţul.
De regulă, suspecţii acţionează rapid, venind în fugă, din spatele victimei, sau apropiindu-se din sens opus; smulg obiectul de interes şi se pierd ulterior în mulţime sau dispar pe străduţe lăturalnice, înainte ca victima să poată reacţiona.
Dacă, din diverse motive, trebuie să circulaţi după lăsarea întunericului, ocoliţi locurile neiluminate, slab circulate, precum gangurile sau străduţele lăturalnice.
Încercaţi, pe cât posibil, să reţineţi cât mai multe semnalmente ale autorului, constituţia fizică, vestimentaţia şi, dacă este posibil, cât mai multe detalii, cum ar fi numărul maşinii, porecle între agresori, dacă sunt mai mulţi, modalitate de abordare.
De asemenea, în cazul tâlhăriilor, este bine să reţineţi că, indiferent de valoarea materială sau sentimentală a unor bunuri, integritatea corporală sau viaţa dumneavoastră sunt mult mai importante, iar datele oferite ulterior poliţiştilor vor ajuta la o rapidă identificare a infractorilor.
În cazul acestui gen de infracţiuni, cea mai bună metodă de apărare este strigătul de ajutor.
Acesta are un efect descurajant şi îl poate determina pe agresor să-şi abandoneze planul.
Dacă sunteţi martori la comiterea unei tâlhării, nu protejaţi infractorii prin tăcere, dându-le prilejul să mai comită şi alte fapte.
Sesizaţi Poliţia prin Apelul Unic de Urgenţă 112 pentru a spori şansele de identificare, prindere şi pedepsire a infractorilor.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL: