Mesaj de la Flutur pentru directorii „uselizaţi”

 

Liderul judeţean al democrat-liberalilor nu îi condamnă pe directorii care şi-au dobândit posturile în fosta guvernare şi care rămân în funcţie şi în cea actuală. În opinia acestuia este chiar firesc ca respectivii să nu fie înlocuiţi deoarece deţin legal respectivele şefii.

„Cei care sunt funcţionari publici şi au concurs nu pot să plece. E dreptul lor să rămână acolo. Sunt unii care nu şi-au mai păstrat nici postul lor în statul de funcţii, ei nu mai au unde să se întoarcă”, a afirmat Cătălin Flutur. Cel puţin oficial nici unul dintre directorii PDL care au fost confirmaţi pe post de USL-işti nu şi-au anunţat demisia. Printre cei care au devenit directori în guvernarea precedentă şi vor fi menţinuţi în funcţie sunt Radu Ţurcanu de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Silvana Tudorache de la Direcţia de Sănătate Publică şi Minodora Vasiliu de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
CITEŞTE ŞI:
 Noua putere lasă pe funcţii o pleiadă de directori PDL – AFLĂ şefii noi vechi