Memoriu semnat de 65 de oameni pe masa prefectului – FOTOGALERIE

Mai mulți botoșăneni i-au cerut ajutorul prefectului județului în privința unui drum din cauza căruia le sunt afectate locuințele. 

 

Oamenii provin din satul Mănăstireni, comuna Unțeni și susțin că din cauza utilajelor grele care circulă pe un drum comunal au început să li se crape pereții la case. 

Memoriul a fost adus de către un reprezentant ales de locuitorii acestui sat care spune că : ”împreună cu 65 de familii a căror semnături le aveți atașate venim cu prezenta sesizare pentru a vă aduce la cunoștință neregulile și încălcările drepturilor noastre ca și cetățeni ai comunei. Aveți atașate aceste sesizări, nemulțumirile noastre precum și un set de fotografii”.

Sesizarea a fost preluată de prefectul Dan Nechifor și redirecționată către Primăria Unțeni, în conformitate cu ordonanța privind regimul drumurilor.

”pentru protecția unor sectoare de drumuri, administratorul acestora poate institui restricții de circulație, semnalizate corespunzător privind categoriile de transport, viteză, perioadele și intervalele orare, masele și/sau dimensiunile maxime admise ale vehiculelor ce pot utiliza sectorul respectiv”
A transmis prefectul Dan Nechifor

Și cum luarea unei astfel de măsuri se află strict în sfera de competențe a unității administrativ teritoriale, prefectul i-a transmis primarului Constantin Palade că ”orice măsură de restricție a circulației pe drumurile publice se dispune de către administratorul drumului numai cu avizul poliției rutiere”.