Melatonina – care îi sunt beneficiile și când trebuie administrată

(P) Este aproape imposibil să nu găsești vreun supliment cu melatonină în orice farmacie ai intra. Melatonina a devenit din ce în ce mai populară de când beneficiile administrării ei au fost descoperite. Este un remediu ieftin și rapid pentru persoanele ce au dificultăți în a adormi sau care nu au parte de un somn profund și odihnitor.

 

Descoperită în 1958, melatonina este un hormon produs în mod natural de către corp pentru a regla ritmul circadian. Lumina este cea care controlează producția de melatonină. Cu cât se întunecă, cu atât nivelul de melatonină crește, pentru a ne pregăti de somn. Producția începe cam cu 2 ore înaintea orei de somn. Dimineața, ochii percep lumina, iar creierul oprește producția de melatonină, iar noi devenim alerți. Melatonina este un regulator al somnului nu un inițiator și funcționează pentru anumite persoane, dar nu pentru toate.


Un studiu cu 284 de subiecți arată că cei celor li s-a administrat melatonină înainte de ora somnunlui au adormit, în medie, cu 3.9 minute mai repede și au dormit cu 13 minute mai mult. Un altul, cu 1700 de subiecți, arată că aceștia au adormit, în medie, cu 7 minte mai repede și au dormit cu 8 minute mai mult.


Experții spun că melatonina poate avea efect mare asupra persoanelor cu tulburări de ritm circadian, precum tulburarea întârziată a fazei somnului, tulburarea avansată a fazei somnului sau tulburarea muncii în schimburi. În aceste cazuri, corpul produce melatonina mult prea devreme sau mult prea târziu, creând o nepotrivire între momentul în care persoana ar trebui să doarmă și momentul în care îi vine să doarmă. Melatonina funcționează bine și pentru persoanele ce zboară pe distanțe lungi și au probleme din cauza diferenței de fus orar, dar și pentru depresiile de sezon, când zilele sunt mai scurte și nopțile mai lungi, și invers. Pe lângă acestea, melatonina este cautata deoarece are și multe alte beneficii.


Melatonina este un antioxidant natural


Melatonina are mai multe beneficii pentru sănătate legate de proprietățile sale antioxidante. Crește enzimele antioxidante din organism care mențin sănătatea la nivel celular. Melatonina se leagă și de speciile reactive de oxigen și azot (ROS și RNS), pe care le neutralizează, făcându-le mai puțin dăunătoare. ROS și RNS sunt dăunătoare, deoarece afectează structura celulară, care include deteriorarea ADN-ului sau ARN-ului. Acest tip de leziuni celulare pot duce la îmbătrânire, infertilitate și chiar cancer. În acest fel, melatonina protejează organismul de deteriorarea oxidativă. Acest proces are loc în multe părți ale corpului, în special în ochi, măduva osoasă, creier, precum și în organele digestive și reproductive.


Melatonina reduce inflamarea în corp și ajută sistemul imunitar


Deși încă nu este complet clar cât de mult reglează melatonina imunitatea, unele dovezi sugerează că este un stimulent imunitar, în timp ce alte studii sugerează că are proprietăți antiinflamatorii. De exemplu, un studiu a arătat că melatonina poate reduce oxidarea celulelor și a radicalilor liberi din celulele imune. Acestea sunt legate în mod specific de mai multe boli neurodegenerative, cum ar fi Alzheimer, Parkinson, SM, accident vascular cerebral și leziuni cerebrale traumatice, printre alte. Acest studiu a arătat că melatonina ar putea fi un tratament eficient al acestor afecțiuni, deoarece inhibă moartea celulară și detoxifică daunele din celule.


Melatonina mai are multe alte beneficii, însă, cum consumul ei crește, există și câteva riscuri și îngrijorări cu privire la administrarea îndelungată. Utilizată pe termen scurt, ea este sigură, însă, pentru că crește glicemia, nu este recomandată persoanelor cu diabet. De asemenea, și administrarea în cantități mari poate duce la vise urâte și o stare de rău a doua zi. Melatonina intreacționează cu anumite medicamente și le poate face mai puțin eficiente, precum medicamentele pentru hipertensiune arterială, medicamentele pentru convulsii sau pilulele contraceptive. Este indicat să administrați melatonina după cum va indicat medicul sau farmacistul dumneavostră, întrucât efectele secundare ale unei administrări necorespunzătoare a melatoninei pot fi destul de dăunătoare în timp.