Medicul din Botoșani care își imploră pacientele să nu mai vină cu ”atenții”: Trăim cu toții timpuri grele / Un simplu “mulțumesc” este mai mult decât suficient!

Este medic și a ales să fie cu adevărat în slujba pacienților. Pentru ca sistemul să se curețe de corupție, este însă nevoie ca toți - medici și pacienți - să participe ”la o schimbare mai mult decât necesară”.

 

Alexandra Ifrim Ciobanu, medic specialist obstetrică-ginecologie în cadrul Spitalului Municipal Dorohoi, nu doar că își roagă pacientele să renunțe la obișnuitele ”atenții” atunci când îi intră în cabinet, dar anunță și că dorește să vină în ajutorul unei femei care nu dispune de asigurare de sănătate.

 

”Pentru că în curând intrăm în luna cadourilor, îmi doresc să pot face o bucurie cuiva fără posibilități, așa încât vă cer ajutorul: dacă cunoașteți o pacientă care nu are asigurare de sănătate și care are nevoie de un consult ginecologic complet și un test Papanicolau, vă rog să îmi scrieți mesaj privat”,

medic Alexandra Ifrim Ciobanu

 

Iar asta nu e tot. Medicul atrage atenţia că orice fel de ”dar” pe care pacientele îl aduc în cabinet, ”oricât de mic și de simbolic”, este ilegal.  

 

”Totodată, vin la dvs. cu o rugăminte, pentru că îmi doresc să avem o colaborare bazată pe respect reciproc: atențiile, de orice natură, oricât de mici și simbolice pot să pară, nu își au rostul, ca să nu mai precizez că nu sunt legale”,

medic Alexandra Ifrim Ciobanu

 

 

 

 

O practică obișnuită în mediul sanitar din România, dar care trebuie să fie stopat prin implicarea tuturor, pacienți și medici deopotrivă.

 

Mai mult, spune medicul Alexandra Ifrim Ciobanu, ”atențiile” pot fi oferite altor persoane, care au cu adevărat nevoie: un bătrân sau un copil necăjit.

 

”Vă rog mult să înțelegeți asta și să participăm toate la o schimbare mai mult decât necesară. Cafeaua, ciocolata, florile și toate celelalte, chiar dacă sunt dăruite cu drag, nu sunt necesare. Un simplu “mulțumesc” este mai mult decât suficient! Trăim cu toții timpuri grele și sunt sigură că dacă vreți să dăruiți, găsiți în jur persoane care să aibă nevoie de ajutorul dvs. - ajutați un bătrân să își cumpere o pâine, ajutați un copil necăjit, cumpărându-i o ciocolată, luați un pachet de faină și lăsați-l pe o bancă - sigur va ajunge la cine are nevoie; faceți ce știți, dar vă rog să nu mai recurgeți la niciun fel de daruri atunci când veniți la consultații! Mulțumesc!”,

medic Alexandra Ifrim Ciobanu

 

Mesajul medicului a strâns sute de aprecieri și zeci de comentarii pe rețelele de socializare.