Medicii se spală pe mâini în cazul femeii cu copilul mort la Maternitate: Protocoalele au fost respectate

Medicii de la Maternitatea Botoșani pare că vor să se descotorosească de cazul femeii al cărei copil a decedat, după o zi de la naștere. Aceștia au constatat în urma anchetei că nu se pune problema malpraxisului, căci protocoalele ar fi fost respectate ca la carte.

 

Comisia Internă a Maternitătii Botoșani a constatat, în urma anchetei interne, că nu se poate vorbi despre malpraxis în cazul femeii de 35 de ani, Mihaela Profir, care și-a pierdut fătul după a patra operație suferită în interval de două zile.
"Comisia a analizat cazul și a constatat că protocoalele terapeutice au fost respectate, starea copilului a fost critică încă de la naștere. Tot materialul strâns de noi va fi prezentat Comisiei de Disciplină din Centrul Universitar și se vor pronunta și ei", a declarat dr. Gina Puflea, coordonator al Sectiei de Obstetrică si Ginecologie a Maternității Botoșani.
Aceasta a adaugat că nu s-a pus problema intervenției prin cezariană de la început, această varianta fiind aleasă în urma apariției complicațiilor. „În acest moment pacienta se află în stare stabilă, este recuperată, nu există motive de îngrijorare”, a mai spus medicul Gina Puflea.
Mihaela Profir în vârstă de 35 de ani, a fost internată vineri, 17 octombrie, la Maternitatea Botoșani pentru a naște pe cale naturală, însă în urma complicațiilor survenite, s-a apelat la intervenție chirurgicală. Femeia a suferit patru operații în interval de două zile, iar nou-născutul a decedat a doua zi în urma unei hipoxii severe (n.r.: lipsa oxigenului).
(C.B)
CITEȘTE:
Încă un caz ”Monica Neamțu”: Femeie cu hemoragie internă, operată de 4 ori în două zile și copilul mort la Maternitate