Medicii au încremenit: CEZARIANĂ făcută acasă de soț și soacră, cu ustensile de pe internet

Când au ajuns salvatorii, ea fusese tăiată pe abdomen și copilul scos.

 

Nașterea acasă face noi victime

 

După tragedia cu femeia care a născut acasă cu ajutorul unei moașe găsită pe Internet, o altă femeie de 34 de ani care a refuzat să meargă la spital adus pe lume un prunc după ce soțul și soacra s-au dat drept medici și i-au făcut acesteia cezariană.

 

Ustensilele necesare „intervenției chirurgicale” au fost comandate de pe Internet.

 

Soțul i-a făcut cezariană, iar soacra a asistat

 

Soțul gravidei a fost cel care a sunat la 112. Echipajul de urgență a găsit-o pe femeie acasă, conștientă, dar cu hemoragie masivă. Spre stupoarea salvatorilor, ea fusese tăiata pe abdomen și copilul scos. Soțul îi făcuse cezariană, iar soacra ei a asistat și ea la procedură, scrie Știrile ProTV.

 

 „A fost găsită lăuză, cu făt de 4,7kg, cu hemoragie”

 

Tatăl susține că ei nu și-ar fi propus ca bebelușul să fie născut acasă. Pe de altă parte, echipajul de la ambulanță a găsit la fața locului bisturiul, pansamente sterile, pense și alte ustensile necesare unei astfel de intervenții chirurgicale. Familia le-ar fi cumpărat de pe Internet, tocmai pentru efectuarea cezarienei, după cum au susținut în fața medicilor. Cum era de așteptat, situația s-a complicat și, într-un final, femeia și copilul au ajuns la spital. Mama este internată la terapie intensivă, în stare stabilă.

 

 „O plagă în zona perineală care a fost, din declaraţiile pacientei, executată de către soţ, care s-au pregătit din timp făcând comandă de pe Internet de tot ce au nevoie pentru a executa procedura de cezariană la domiciliu. Pacienta cu soţul, de la început au premeditat că sunt pregătiţi din cauză că au lucrat în străinătate ca asistenţi medicali”,

Alexandru Pătraşcu, managerul Spitalului din Târgu Neamţ

 

Tot mai des medicii din România se confruntă cu situații în care femeile nasc acasă.

 

 „Există o categorie de paciente care consideră că medicul intervine prea mult în procesul nașterii. Această teamă de spital trebuie descurajată. Au fost câteva cazuri care mi-au solicitat astfel de nașteri la domiciliu, le-am descurajat. Am auzit de cazuri care au continuat să își dorească acestă naștere la domiciliu”,

Dr. Cristi Poalelungi, medic primar obstetrică ginecologie, Spitalul Cantacuzino:

 

Riscurile sunt extrem de mari atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș.

 

 „Riscurile se referă la cele de tip infecțios, de tip hemoragic, riscuri asocaiate prematurității, insuficiența respiratorie a nou-născutului și, practic, în aceste situații, prognosticul este unul sumbru și poate fi fatal în final. Paciente neinformate, nedispensarizate, care nu înțeleg riscurile. Se informează din surse nesigure, de pe Internet și în această situație avem de-a face cu un prognostic nefavorabil materno-fetal”,

Dr. Alexandru Baroș, medic primar obstetrică ginecologie SUUB

 

Studiile realizate de Organizația Mondială a Sănătății arată o creștere a numărului nașterilor la domiciliu.

 

Cele mai multe sunt în Țările de Jos, acolo unde există legislație și sunt asigurate toate condițiile pentru astfel de situații. 16,3% din totalul nașterilor de aici au loc acasă. Urmează Danemarca, cu 14,73% și Germania, cu 12,17 procente.

 

România are o rată sub 2%. Ultima evaluare arată că, în 2019, au fost 591 de astfel de cazuri. Însă doar o parte dintre aceste femei au născut acasă pentru că așa au vrut. Pe de altă parte, țara noastră are cea mai ridicată rată a mortalității neonatale din Europa, de aproape 2 procente.

(sursa foto - Naște Natural)