Mie nu mi se poate întâmpla, spunem de fiecare dată când aflăm că cineva din jurul nostru a primit diagnosticul crunt. Medicul Elena Cardaș spune însă că sunt atât de dese astfel de cazuri încât, ”dacă ar fi fosforescent, am trăi ca printre licurici”.

Verdictul vine uneori la timp, după analize de rutină. Alteori prea târziu.

"Nişte explorări de rutină pe care le-am făcut doar pentru că intrasem în concediu de odihnă și aveam vreme sa mă ocup şi de mine mi-au dat verdictul. Acela pe care nimeni nu îl vrea: Cancer", spune Elena Cardaș.

Era 6 februarie 2017. Elena Cardaș, medic și scriitor, își amintește cu luciditate acea zi, după ce a trăit prin luni cumplite de tratament.

”Ziua în care am murit şi în care Dumnezeu mi-a mai dat, aşa sper, o a doua șansă la viață. Am trecut prin tot felul de trăiri. De la negare la acceptare. De la renunțare la luptă, la încrâncenare. Fusesem aruncată brutal într-un ring , fără ca cineva să mă pregătească, faţă în față cu o namilă furibundă, gata să mă doboare", mărturisește Elena Cardaș într-o publicație cu specific medical.

Născută pe 15 noiembrie 1959, la Botoșani, Elena Cardaș a absolvit primele clase la Suceava, iar gimnaziul la Botoșani. Continuă studiile la Liceul "Mihai Eminescu" și, după susținerea bacalaureatului, optează pentru Facultatea de Medicină și Farmacie din Iași, specialitatea medicină generală. Zeci de ani a activat ca medic la Spitalul Județean Botoșani. A urmat vârtejul vieții, cu bucurii, tragedii, împliniri și cărți scrise. A devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România, însă ceea ce avea să trăiască mai târziu nu egala niciunul dintre romanele premiate în breaslă.

Dar Elena Cardaș a ales, chiar dacă uneori cu eforturi inumane, ceea ce foarte puține persoane fac în astfel de situații: a vorbit public despre experiența trăită, despre greșelile pe care le facem și, mai ales, despre argumentul pe care îl așezăm întotdeauna în față: mie nu mi se poate întâmpla.

O postare pe Facebook pe care Elena Cardaș a făcut-o în urmă cu ceva timp a reușit să adune mii de like-uri, dar și peste 500 de distribuiri, ceea ce înseamnă că semnalul de alarmă pe care medicul îl trage începe să aibă efect:

”La 16 ani am fost operată de un fibroadenom la sânul drept. M-au dus la București la marele profesor Setlacek. Purtam la consultație un sutien din nailon și un furou dintr-o dantelă sintetică, mie mi se părea sexy și extravagant în anii 70. Și se găseau greu. Numai că omul, parcă îl văd, mi-a luat lenjeria între degete și mi-a spus pe tonul cel mai serios posibil: astea le arunci. Pe piele se poartă doar bumbac.

Știți ce am gândit atunci? Că e un moșneag ramolit și înapoiat. Credeți-mă, dădusem o avere pe lenjeria aceea extrem de nesovietică.

Au trecut 40 de ani. Cancerul de sân este cel mai frecvent cancer. Este atât de frecvent încât dacă ar fi fosforescent am trăi ca printre licurici.

Vedeți voi, conștient sau nu, ignorăm.

Și totuși, în timp, nu poți să nu te întrebi. Nu neapărat de ce eu, de ce tu, ci de ce atât de mult cancer de sân în ultimii 20 de ani?

Pe scurt răspunsul este simplu: pentru că omenirea a vrut confort. De mai multă vreme încerc să mă documentez despre fitoestrogeni. Ca să îi evit. Așa cum încerc să evit orice fel de carne sau ouă sau lapte incerte din punct de vedere al estrogenilor din ele. Toate sunt bombe cu ceas.

Marea majoritate a cancerelor de sân sunt dependențe de estrogeni, întreținute și agravate de acești hormoni sau echivalenți chimici. Dar cum internetul vine cu cascadă de informații la pachet, aș vrea să vă enumăr doar o mulțime de lucruri care sunt asemănători estrogenilor și prin cumul produc cancer de sân. Pun pariu că nu puteți renunța la multe. Materiale sintetice din lenjeria intimă, ciorapi, Pet-urile de la apa minerală, lapte, iaurturi, caserole din plastic, pahare din plastic, veselă și mai ales castroanele din plastic dur folosite în bucătărie (interzise a se mai comercializa în UE! dar în România nu-i băi), șampoane, săpunuri lichide,  geluri de duş ambalate în plastic. Toate conțin toxine producătoare de cancer de sân, dar cine s-ar mai întoarce la sticlă? Nici biberoanele nu mai sunt din sticlă, deși se recunoaște că nu sunt nici pe departe din plastic sigur.

E adevărat, s-a renunțat la parabeni de vreo doi ani, dar până acum toate cosmeticele le conțineau. Decenii  în șir ne-au intrat pe sub piele la propriu. Și da, trebuie să apreciez că marile firme încercă acum să își repare greșeala și încep să folosească sticlă sau ceramică pentru cutiile lor cu creme. Vă mai aduceți aminte de pastele de dinți în tuburi din metal? Au dispărut. Ți-a rămas ceva carne ori legume? Fugă cu ele într-o pungă în congelator. Doar nu le aruncăm. Le mâncăm mai târziu pline cu ftalați cancerigeni. Nici nu ne trece prin cap asta. Cum nu prea înțelegem de ce am cumpăra o baghetă învelită în hârtie și nu o franzelă în pungă din plastic. Cine ar renunța în ziua de azi la balsamul de rufe? S-a renunțat greu la DDT (dovedit cu certitudine cancerigen), dar el încă nu s-a degradat. Mai durează vreo 70 de ani până scăpăm. Este pretutindeni.

Că veni vorba, toate pesticidele au o componentă estrogen-like. Nu pot fi interzise, cum ar trebui, așa că s-au stabilit niște doze admise. Hai să mai adăugăm presiunea pusă pe femei care trebuie să facă sex, dar nu să facă copii, așa că înghit ani la rând contraceptive. Adică hormoni. Apoi vine menopauza. Nu vrei să îmbătrâneşti. Ți se prescriu alt fel de hormoni, de substituție. Fitohormonii adevărati din soia, susan, in, alune, pâine, caise și multe altele par a fi o glumă proastă în comparație cu celelalte. Celelalte la care civilizația nu e dispusă să renunțe. Cu riscul de a plăti tributul. Știți voi cum gândește rasa umană. Cele rele se vor întâmpla mereu altora”.

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: