Mavromati aproape de câştig în litigiul cu Sanomed, au recuperat deja 100.000 euro

 

Reprezentanţii Spitalului Judeţean Mavromati sunt pe cale de a câştiga procesul cu firma Sanomed, care a preluat laboratorul de analize medicale timp de un an de zile.
Curtea de Apel Suceava a respins cererea făcută de firmă cu privire la suspendarea executării silite începută de reprezentanţii spitalului.
„S-a respins apelul pe care l-a făcut firma Sanomed, pentru suspendarea executării silite. Este al treilea apel respins şi nu mai pot face apel decât la Bucureşti, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ne-au intrat deja în cont 15.000 de lei, iar pană acum am recuperat 450.000 de lei”,
a spus Victor Niţu, juristul Spitalului Judeţean Mavromati.
Juriştii de la Spitalul Judeţean susţin că, Sanomed a câştigat săptămâna trecută un proces cu Spitalul din Ploieşti, tot cu executare silită, cu o miză de 1,4 milioane lei. Reprezentanţii de la „Mavromati” se aşteaptă ca aceşti bani să ajungă în conturile firmei, să instituie poprire şi să îşi recupereze astfel prejudiciul. (A.D.)
[[banner]]
CITEŞTE:
Spitalul Judeţean a făcut aproape un miliard şi jumătate din executarea Sanomed