MĂSURI la Botoșani în Noaptea Sfântă a Învierii: Autospeciale în fața mănăstirilor, controale preventive și reguli pentru parcarea mașinilor
În Noaptea de Înviere sunt intensificate activitățile de patrulare și se acționează pentru prevenirea evenimentelor nefericite mai ales în zona lăcașurile de cult.
Autospeciale de stingere cu apă și spumă sunt dispuse la mănăstirile Vorona, Popăuți, Gorovei, Zosin, Guranda și Coșula, unde se estimează participarea unui număr mare de credincioși.
Inspectorii de prevenire desfășoară activități de supraveghere a respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor la bisericile din județul Botoșani.
Iată principalele măsuri ce trebuie adoptate:
desfășurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericilor, iar în situația în care acestea se organizează în interior, limitarea accesului credincioșilor astfel încât să nu se supraaglomereze lăcașul de cult;
instruirea, de către preoți, a participanților la slujbe cu privire la măsurile de prevenire a incendiilor;
evitarea desfășurării slujbelor religioase în interiorul obiectivelor aflate în curs de restaurare / renovare și interzicerea desfășurării acestora în obiective în care sunt amplasate schele;
menținerea ușilor de acces și de evacuare din biserică în permanență deschise pe toată durata serviciului religios;
desemnarea unor persoane responsabile de supravegherea atentă a activităților din interiorul bisericilor și de intervenție operativă, cu mijloace de stingere proprii la îndemână (ex. stingătoare de incendiu) și instruirea temeinică a acestora de către slujitorii bisericii;
efectuarea, prin grija reprezentanților de la biserici și mănăstiri, a unui control după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricărui pericol de incendiu;
supravegherea lumânărilor aprinse și păstrarea acestora la distanță de persoanele din jur, de mobilier, decoruri sau alte materiale combustibile. Acestea vor fi puse doar în suporturile din tăvile metalice umplute cu nisip sau apă;
parcarea autoturismelor în vecinătatea bisericilor și a mănăstirilor se va realiza astfel încât să nu se blocheze sau să diminueze căile de acces, iar autospecialele de pompieri să poată interveni și să aibă acces la hidranții exteriori.
În Noaptea de Înviere, angajații MAI sunt prezenți în teren mai ales în zonele cu aflux mare de credincioși.