Maşină lovită de tren la Albeşti, patru persoane posibil decedate

 

Un grav accident de circulaţie a avut loc, joi, în comuna Albeşti. O maşină în care se aflau patru persoane a fost lovită de un tren. Se pare că toţi pasagerii autoturismului şi-au pierdut viaţa.

Accidentul s-a produs în satul Măşcăteni, la o trecere la nivel cu calea ferată care nu era semnalizată cu bariere. Maşina a fost izbită în plin, astfel că cele patru persoane care se aflau înăuntru au rămas blocate între fiare. La ora transmiterii acestei ştiri, echipele de la descarcerare încercau să salveze victimele. Medicii se declară rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire ale acestora. "Este vorba despre patru persoane încarcerate, posibil decedate", a declarat pentru Antena 3Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani.