Maşină ”agățată” de un tractorist beat, a fost chemată și ambulanța

 La volanul tractorului se afla un bărbat de 34 de ani, care acum este cercetat pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și vătămare corporală din culpă.

 

Sâmbătă, 25 martie, în jurul orei 16.00,  polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe drum comunal DC 49 A s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești.

 

În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că un bărbat de 34 de ani, din localitatea Bălușeni, în timp ce se deplasa cu un tractor pe drumul comunal din aceeași localitate a pierdut controlul direcției de mers, acroșând un autoturism care circula regulamentar pe aceeași direcție de mers.

 

În urma impactului, bărbatul a suferit leziuni, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

 

Conducătorii autovehiculelor au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul autoturismului.

 

În schimb, pentru conducătorul tractorului aparatul a indicat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

 

În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și vătămare corporală din culpă.