Mascații au descins și în cea de-a doua casă a primarului de Săveni

Perchezițiile domiciliare efectuate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au fost începute la casa în care locuiește primarul orașului Săveni încă de la ora 7:00 a dimineții de marți, 23 septembrie 2014.

 

Procurorii au petrecut câteva ore în locuința edilului fost liberal, o dubă a jandarmilor fiind văzută în tot acest interval în fața casei. Ulterior, organele de anchetă au efectuat o a doua percheziție, la cealaltă casă a lui Relu Târzioru, care însă nu este locuită de familia acestuia.
Respectivul imobil se află la o distanță de aproximativ 50 de metri de locuință și se află pe strada Avram Iancu din Săveni. A fost cumpărată de Relu Târzioru în urmă cu doi, trei ani de zile de la familia fostului primar de Botoșani, Florin Egner. Mascații au descins în această a doua locație.
Până la ora 10:00, primarul orașului Săveni nu a fost văzut deloc, aflându-se cel mai probabil în casă pentru a discuta cu procurorii.
CITEȘTE:
 Descinderi și la locuința directorului APIA, mai intră în scenă un primar, mascații intră și ies din instituție – FOTOGALERIE