MESAJ de la polițiștii rutieri pentru șoferii botoșăneni: Scopul prezenței noastre NU este de a aplica sancțiuni VIDEO

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au ca prioritate siguranța rutieră și dar și a tuturor participanților la trafic. 

 

 

Este mesajul care s-a dorit a fi transmis în cursul zilei de miercuri, 27 septembrie 2023 în cadrul conferinței de presă de către polițiștii rutieri de la Botoșani. 

 

„Reamintim faptul că scopul prezenței noastre în spațiul public nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a ne asigura că sunt respectate regulile de circulație, precum și pentru a identifica și sancționa pe cei care nu înțeleg să le respecte”.

inspector principal Bogdan Prichici, șeful Biroului Drumuri Naționale și Europene IPJ Botoșani 

 

Potrivit datelor furnizate, în primele 8 luni ale anului 2023, polițiștii rutieri au desfășurat atât activități stabilite în planurile realizate la nivelul instituției, ca urmare a analizării evenimentelor înregistrate în cursul anului trecut, cât și activități prevăzute în programul operațiunilor europene al Organizației Polițiștilor Rutieri din Europa, mai pe scurt Road Poll, precum și cele din calendarul de acțiuni ale Inspectoratul General al Poliției Române. 

 

Prin toate aceste activități s-a urmărit reducerea riscului rutier la nivelul județului Botoșani. 

 

„Analizând și urmărind permanent evoluția situației operative și necesitatea prevenirii și combaterii evenimentelor rutiere, în primele 8 luni ale acestui an, pe raza întregului județ, s-au organizat un număr de 187 de acțiuni punctuale. În cadrul acestor acțiuni s-a avut în vedere eficientizarea activităților de combatere a principalurilor cauze frecvent generatoare de evenimente rutiere, acestea fiind organizate și desfășurate punctual pe anumite categorii de abateri, sectoare de drum și intervale de timp identificate de noi”,

inspector principal Bogdan Prichici, șeful Biroului Drumuri Naționale și Europene IPJ Botoșani 

 

În toată această perioadă polițiștii rutieri au descoperit și instrumentat 496 de infracțiuni. Ponderea infracțiunilor constatate o reprezintă conducerea sub influența alcoolului, fiind înregistrate 106 fapte penale. 

 

În cadrul acțiunilor polițiștii au confiscat 800 de țigarete și 43,69 de metri cub material lemnos.