Marius Croitoru a devenit cel mai LONGEVIV antrenor din Liga 1

Noutate la vârful ierarhiei, după demisia lui Laszlo Balint!

 

Ziua de luni a fost una cu adevărat specială pentru Marius Croitoru: a remizat pe terenul campioanei CFR și, după demiterea lui Balint de la UTA, a devenit cel mai longeviv antrenor din actualul campionat.

 

Croitoru a devenit liderul absolut al antrenorilor care sunt în prezent în Liga 1 din punctul de vedere al longevității. Laszlo Balint a fost demis de UTA, după remiza cu Rapid, iar tehnicianul arădenilor fusese numit pe banca roș-albilor cu doar două săptămâni mai devreme decât momentul în care Croitoru a preluat-o pe FC Botoșani, scrie gsp.ro.

 

În acest moment, Croitoru are doi ani și 8 luni la clubul patronat de Valeriu Iftime. A devenit antrenor principal pe 4 iunie 2019. Atunci, Botoșani s-a despărțit de Liviu Ciobotariu, iar patronul clubului l-a promovat pe Croitoru ca A1, după ce activase tot în cadrul clubului, dar ca director sportiv.

 

Croitoru practic nu exista ca antrenor, nu avea niciun fel de calificare, nicio licență. Iar rezultatele au apărut imediat, a dus echipa în play-off, a terminat pe locul 4 și a accesat cupele europene.

 

De atunci, rând pe rând, echipele care acum se află în Liga 1 au schimbat unul sau mai mulți antrenori, astfel că Marius a ajuns lider într-o ierarhie greu de condus într-un fotbal în care tehnicienii se schimbă chiar și după două-trei runde disputate.

 

99 de meciuri are Croitoru ca antrenor în Liga 1, toate la Botoșani: 37 victorii, 33 remize și 29 înfrângeri, golaveraj 121-116.

 

4 ani se vor împlini în aprilie de când Croitoru a jucat ultimul meci ca fotbalist, l-a bifat în tricoul lui ACS Timișoara, chiar într-un meci cu FC Botoșani

 

 

Botoșani a vândut 15 jucători de peste 5 milioane de euro!

 

Croitoru a reușit, pe lângă rezultatele foarte bune obținute cu echipa, să ridice nivelul unor fotbaliști, aduși gratis la Botoșani, dar de pe urma cărora clubul să încaseze sume extrem de importante.

 

De când el a preluat banca tehnică, iunie 2019, de la Botoșani au fost vânduți nu mai puțin de 15 jucători, în schimbul cărora au fost încasate sume de bani de cel puțin 50.000 de euro, mai scrie sursa citată.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store