Manolache : PSD a votat bugetul deoarece nu poţi lăsa cetăţenii în aer

 

Varianta de buget propusă de preşedintele PD-L al Consiliului Judeţean se aseamănă cu aceea iniţiată de PSD, aceasta este explicaţia oficială dată de social-democraţi pentru votarea alături de democrat-liberali a repartizării banilor pentru primării. În plus, vicepreşedintele Constantin Manolache, care este şi liderului grupului de consilieri PSD din CJ, susţine că s-a lucrat la redistribuirea sumelor inclusiv sîmbătă şi duminică pînă la ora 16:00, astfel încît s-a ajuns în final la un punct de vedere comun. Constantin Manolache„Motivul pentru care s-a votat acum este că am avut vreme să analizăm mai pe îndelete toate variantele sau toate sumele pe care dl.preşedinte le-a propus către consiliile locale. Noi am considerat că aceste sume s-au apropiat foarte mult de varianta pe care am făcut-o şi noi cei de la PSD. Ai noştri colegi au venit cu o variantă proprie şi aceasta s-a apropiat foarte mult de cea propusă de dl.preşedinte Ţâbuleac”, ne-a declarat Constantin Manolache. Potrivit acestuia, s-a renunţat şi la unele ambiţii personale deoarece, după dezbaterile aprinse de vineri, s-a ajuns la concluzia că „nu poţi să dai într-o comună o sumă numai pentru că primarul este la o anumită formaţiune politică şi să laşi cetăţenii în aer. Nu se putea”.