Mama fetiței în comă, evaluată de specialiştii Direcţiei Copilului

 

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) s-au deplasat la sesizarea cadrelor medicale la Spitalul de Copii din municipiu, unde se află momentan internată fetiţa de numai doi ani anişori adusă în comă alcoolică.
Specialiştii din cadrul Serviciului Comunitar Specializat, au luat totodată legătura şi cu asistentul social din cadrul administraţiei publice locale din Hlipiceni pentru a se lămuri cu privire la situaţia familială a minorei. Fetiţa este în afara oricărui pericol şi va fi externată în cursul zilei de luni. „Colegii de la Serviciul Comunitar Specializat se află în acest moment la Spitalul de Copii pentru a discuta cu mama copilului, deja am discutat la Primăria Hlipiceni cu asistentul social de acolo, din prima descriere a asistentei sociale este o familie organizată în comunitate, care se ocupă în mod corespunzător de creşterea şi educarea copiilor, mai este un copil în familie de cinci ani, noi suntem în curs de evaluare pentru a vedea dacă a fost neglijare, dacă se impune includerea mamei într-un program de consiliere psihologică, din declaraţiile asistentului social de la Spitalul de Copii, mama va fi externată în cursul acestei zile împreună cu copilul”, a declarat Felicia Mihai, şef Serviciul Comunitar Specializat al DGASPC. Cazul respectiv urmează a fi monitorizat de autorităţile locale până când Direcţia Copilului va finaliza raportul de evaluare psihosocială.
Un alt minor care a intrat în atenţia Direcţiei Copilului este Marius Dumitru Ciociu de 11 ani, din municipiul Botoşani care dispăruse de la domiciliul său pe 31 octombrie. El a fost identificat în judeţul vecin, fiind plecat de acasă voluntar din cauza unui comportament inadecvat al mamei, după spusele minorului. „Copilul a fost dispărut se află tot în atenţia noastră, în Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgenţă, astăzi în cursul dimineţii a avut loc o primă evaluare cu asistentul social şi cu psihologul care răspunde de caz, vom analiza posibilitatea instituirii unei măsuri de protecţie pentru copil”, a mai spus Felicia Mihai. Mama acestui minor este la rândul său provenită din sistemul de protecţie a copilului, ea fiind crescută într-un centru de plasament. (G.E.)