Cornel Șfaițer audiat la DNA, a venit cu avocat

 

Preşedintele FC Botoşani este audiat în aceste minute la Direcţia Naţională Anticorupţie din Bucureşti. El a intrat în sediul instituţiei la ora 12:00, după Octavian Goga, reprezentant al fotbalului amator. Cornel Şfaiţer este însoţit de un avocat şi nu a dat nici o declaraţie.
Astfel, trei dintre membrii Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal acuzaţi de procurori de abuz în serviciu, Octavian Goga, Cornel Şfaiţer şi Ştefan Stana, sunt sau vor fi prezenţi azi în faţa anchetatorilor pentru audieri. Ei trebuie să-şi prezinte apărările după ce li s-au adus la cunoştinţă învinuirile din cazul care priveşte dezafilierea Craiovei de FRF.
În zilele următoare vor ajunge din nou la DNA, pentru aceeaşi procedură, şi Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, cele mai importante personaje cercetate în "dosarul Craiova". De asemenea, selecţionerul Piţurcă a fost citat pentru data de 21 noiembrie, după meciurile amicale ale "naţionalei" cu Belgia (11 noiembrie) şi Grecia (15 noiembrie).
Lista celor care au votat dezafilierea Craiovei:
Mircea Sandu - Preşedinte
Dumitru Dragomir - Prim-vicepreşedinte
Octavian Goga - Vicepreşedinte, reprezentant al fotbalului amator
Cornel Şfaiţer - Reprezentant al cluburilor de Liga a 2-a
Marian Rusen - Reprezentant al cluburilor de Liga a 2-a
Ştefan Stana - Reprezentant al cluburilor de Liga a 3-a
Cristian Bobar - Reprezentant al cluburilor de Liga a 3-a
Paul Costaş - Reprezentantul cluburilor cu activitate exclusivă de copii şi juniori
Sorin Ţerbea - Reprezentantul cluburilor de fotbal în sală
Vasile Avram - Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor
S-au abţinut:
Marian Pălărie - Reprezentantul cluburilor de fotbal feminin
Marius Stan - Reprezentant al cluburilor de Liga 1
Au absentat:
Cristian Borcea - Reprezentant al cluburilor de Liga 1
Dumitru Costin - Preşedintele sindicatului fotbaliştilor recunoscut de FIFPRO
CITEŞTE ŞI:
 Preşedinte FC Botoşani cercetat de DNA pentru abuz în serviciu