Mașină ajunsă în șanț, botoșăneni salvați de un jandarm

Cei doi pasageri din autoturism au fost ajutați de către jandarmul care se afla în afara programului de lucru.

 

În această dimineață, în jurul orei 9:00, un jandarm botoșănean aflat în timpul liber a observat cum autoturismul din fața sa, care se deplasa dinspre Ipotești spre municipiul Botoșani, a derapat într-o curbă și a intrat în șanțul de pe marginea drumului.

 

Jandarmul a oprit imediat, i-a ajutat pe cei doi pasageri, în vârstă de aproximativ 70 de ani, să coboare și s-a asigurat, în același timp, că aceștia nu au nevoie de îngrijiri medicale.

 

Jandarmul a solicitat sprijinul unei cunoștințe cu o mașină mai puternică și, cu ajutorul unei șufe, au scos autovehiculul din șanț și l-au readus pe carosabil pentru a-și continua deplasarea, după ce agentul de poliție sosit la fața locului a procedat conform prevederilor legale în astfel de situații.