Lucrările de sistematizare pe verticală de Uvertura Mall, au lăsat fără apă rece începând cu ora 9.00 peste 200 de apartamente din cartierul Independenței, respectiv blocurile de pe străzile: Alba –Iulia, Vornic Boldur, Săvenilor, Independenței.
Avaria a fost provocată de către executantul acestor lucrări, care a rupt conducta de polietilenă DN 315 mm ce alimentează atât complexul comercial cât și blocurile din zona amintită. Specialiștii Nova Apaserv apreciază că vor repune sistemul în funcțiune până la ora 16, asigurând beneficiarii afectați că vor depune toate eforturile pentru reluarea furnizării cât mai curând posibil, astfel încât disconfortul produs să fie diminuat.