Mai mulţi prichindei au desluşit tainele eroilor în uniformă: Zâmbete şi voie bună alături de poliţişti - GALERIE FOTO

Peste 20 de copii din judeţul Botoşani au luat parte la o acţiune mai altfel a Poliţiei.

 

Vineri, 2 iunie 2023, peste 20 de copiii au avut parte de clipe de neuitat alături de idolii lor, polițiștii botoșăneni. Copiii, care provin din mai multe familii din județ, au avut parte de o după-amiază pe care cu siguranță o vor ține minte. 

 

Într-un cadru de poveste, cei mici împreună cu polițiștii din mai multe structuri ale IPJ Botoșani, s-au întâlnit cu personaje din povești, s-au jucat, au cântat, au dansat și au avut parte de o după-amiază plină de surprize.

 

Pe lângă activitățile distractive, copiii, cu vârste între 4 și 15 ani, au primit jucării și dulciuri, apoi, la finalul evenimentului au plecat acasă cu o mulțime de amintiri dulci. Pe lângă acestea, fiecare copil a primit la final câte o fotografie care să îi amintească de această zi specială. 

 

Cu toții au plecat spre case cu zâmbete largi pe chip, după ce s-au întâlnit cu cei pe care îi puteau admira doar când îi vedeau în misiuni.