Made in Botoşani : S-a îmbătat până ce n-a mai ţinut minte cine a făcut accidentul

 

Luni, Postul de Poliție Corni a fost sesizat de un cetăţean din comună că în noaptea precedentă, pe drumul sătesc, s-a produs un eveniment rutier în urma căruia au fost distruse capetele din beton ale podețului care face accesul în curtea locuinței sale.

Maşina e din Irlanda, proprietarul n-are permis

masina izbita in cap de pod la Corni Botosani  Poliţiştii au efectuat cercetări la fața locului şi au găsit elemente de caroserie despre care ulterior s-a stabilit că aparţin unui autoturism de culoare albă.
Continuarea investigaţiilor a condus la identificarea şi depistarea maşinii, despre care s-a stabilit că este înmatriculată în Irlanda, chiar în Corni, proprietarul acesteia fiind Florin M., de 20 ani, din comuna Vorona.
Tânărul a fost condus la sediul Postului de Poliție Corni, unde la audieri a declarat că în noaptea de duminică spre luni și-a sărbătorit ziua numelui, prilej cu care a consumat împreună cu mai mulți tineri băuturi alcoolice, dar nu își amintește dacă a condus sau nu automobilul proprietate sau dacă l-a împrumutat cuiva. Totodată, Florin M. a recunoscut că nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

Infracţiune 2 în 1

Având în vedere cele constatate poliţiştii s-au sesizat din oficiu față de tânărul în cauză, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și părăsirea locului accidentului de către conducătorul auto, fără încuviințarea organelor de poliție, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni.
CITEŞTE ŞI:
 Aventuri la 21 de ani : Fără permis a furat două maşini patronului şi le-a izbit pe amândouă