Macaleţi şi-a luat abonament la FC Botoşani: Nu sunt un microbist înflăcărat

 

Prefectul Costică Macaleţi şi-a luat abonament pentru a putea participa la toate meciurile formaţiei botoşănene în liga 1 de fotbal disputate pe teren propriu.
Dorind să dea un exemplu şi să încurajeze susţinătorii FC Botoşani să achiziţioneze abonamente, reprezentantul Guvernului în teritoriu şi-a rezervat un loc în tribuna I, urmând să participe la meciuri în funcţie de problemele de la Prefectură. „Recunosc că nu sunt un microbist înflăcărat, dar calificarea echipei FC Botoşani în prima ligă mă bucură. E un lucru extraordinar că botoşănenii pasionaţi de acest sport au acum ocazia să vadă spectacol şi performanţă la ei acasă. Dacă băieţii vor face jocuri frumoase vor avea aprecierea şi admiraţia multor botoşăneni, dar pentru asta au nevoie de sprijin inclusiv financiar”, a declarat prefectul Costică Macaleţi.
Dinamovist până acum, prefectul s-a interesat deja când va fi meciul FC Botoşani - Dinamo Bucureşti şi este convins că la acea dată, în ultima etapă a sezonului, botoşănenii vor fi pe un loc fruntaş în clasament.
CITEŞTE:
 Prefectul dă ordine pentru meciul FC Botoşani – CFR Cluj şi dă un pronostic