M-am hotărât! Candidez! - Surpriză de proporții în cursa pentru funcția de primar

Un botoșănean a anunțat în seara de marți, 18 august 2015, pe rețeaua de socializare Facebook că vrea să intre în cursa pentru funcția de primar. Acesta a stârnit imediat reacții din partea internauților, care i-au urat succes, unii dintre ei spunându-i chiar că îl vor vota.

 

Dumitru Monacu, fostul director de la RAR Botoșani, a scris pe contul său personal următorul mesaj:

”M-am hotărât ! Candidez la Primărie ca independent ! Chiar așa ! Orașul nostru nu a avut niciodată un primar independent, avantajele unui asemenea fapt fiind uriașe. Să vi le prezint :
- Neavând un partid în spate, nu voi fi nevoit să fur decât pentru mine iar necesitățile mele sunt de-a dreptul ridicol de mici comparativ cu ale unui partid. Așadar, mă voi limita la 2 – 3 la sută comision din cotractele încheiate. Socotiți ce economie la buget va face Primăria !
- Voi crea efectiv zeci, dacă nu sute de locuri de muncă, prin concedierea membrilor de partid din Primărie care taie frunze la câini. Această măsură va avea un efect secundar demn de luat în seamă întrucât vor dispărea și foarte mulți maidanezi, obișnuiți cu ... frunzele tăiate !
- Locuiesc la bloc, nu am nici generator nici sursă de apă independentă, nici butan în recipienți uriași deci în situațiile de avarie voi acționa fără discuție pentru binele meu, bine de care va beneficia și obștea !
- Având niște ani, nu-mi voi permite sub nicio formă să am o amantă mai tânără cu 20-30 de ani (din Primărie), deci Poliția comunitară nu va fi angrenată în urmăriri, supravegheri, reconstituiri !
- O dată ales, nu voi putea fi concediat de vreun șef din partid (ca în 2008 de ... se știe cine !), deci nu voi fi nevoit să apelez la justiție și să văduvesc bugetul cu salariile neplătite, juristul primăriei având în acest fel timp și posibilitatea de a-și rotunji veniturile pledând pentru mediul privat. Că invers, sigur se poate, nu mai dau exemple aici !
- Pe perioada campaniilor electorale voi interzice afișajul în municipiu, toate bannerele, afișele și fluturașii urmând a fi amplasate într-un spațiu amenajat la ieșirea din oraș, lângă groapa de gunoi (în cazuri excepționale, chiar în groapă ! )
- Nu voi semna niciun document ”ca primarul” pentru că, din acel fond de 2-3 la sută din contracte îmi voi permite o parafă cu inscripția ”inginer primar”. Că ”medic primar” e numai independentul pesedist Oprescu !


- Ținând cont de marele scandal ivit cu ocazia acordării în iarnă a premiului de poezie ”Mihai Eminescu” voi ceda locul din juriu unui primar cu reale competențe în domeniu și implicat în proiect, adică edilului comunei M. Eminescu !
- Voi renunța la a premia cuplurile cu prilejul nunții de aur, dublând în schimb premiile pentru nunțile de platină !
- Având în vedere numărul mare de biserici din municipiu nu voi mai aproba cedarea de terenuri pentru altele decât dacă preotul paroh cunoaște pe dinafară CNP-urile enoriașilor.
- Voi interzice cu desăvârșire spartul semințelor pe stradă, singurul loc unde această activitate va fi permisă fiind cantina de ajutor social care nu va mai pregăti hrană ci pungi cu semințe de bostan sau, după preferințe, de floarea soarelui.
Mai sunt și alte avantaje dar nu vi le prezint acum pentru că, din puzderia de candidați sigur se va găsi vreunul care să vrea să ia fața șefului de partid pentru nominalizare.Dar, mai în glumă mai în serios, eu cred că vremea independenților a venit. Deci, nu se știe!”.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:38626:Flutur și dulăii : Dl. Monacu de când nu mai este director la ARR n-a mai trecut pe la partid]]