Ce nu știați despre Doina Federovici: Președinte la 23 de ani și mandat de parlamentar pierdut la 26 de ani, ”după ce mi-am întocmit documentele la notariat” - VIDEO

  • Doina Federovici, una dintre cele mai puternice femei politice din Botoșani și chiar de la nivel național, a acceptat invitația de a vorbi la Botoșăneanul TV așa cum nu prea a mai făcut-o.
  • Președintele PSD Botoșani și al Consiliului Județean a povestit cum și-a început cariera în politică și cum, la un moment dat, a renunțat chiar la un mandat de deputat în favoarea unei... senioare.

     

    Prima funcție de președinte a Doinei Federovici

     

    Doina Federovici parcă a fost în PSD dintotdeauna. Sigur, nu a lipsit în ultimii 26 de ani din rândul membrilor social-democrați botoșăneni.

     

    A intrat în politică în anul 1996. Avea 22 de ani. Atunci a început parcursul său în viața politică și administrativă a județului Botoșani.

     

    „A fost momentul în care m-am înscris în PDSR, cum era la vremea respectivă. Un moment, să-i spunem firesc. Înscrierea în partid a venit lucrând alături de oameni minunați, într-o echipă foarte bună, văzând cum interacționează ei cu oamenii. Văzând proiectele pe care le desfășoară în acel moment”,

    Doina Federovici, președinte CJ Botoșani

     

    Mihai Baltă era președintele Organizației Județene a PSD Botoșani, pe atunci. Doina Federovici își amintește că încă din acea perioadă în PSD a găsit o echipă bine organizată, performantă și cu rezultate politice extrem de vizibile la nivelul județului.

     

     

     

    Un an mai târziu Doina Federovici s-a regăsit în fața primei provocări din viața politică.

     

    „La nivel național se luase decizia să se înființeze încă o structură internă a partidului, respectiv organizațiile de tineret. Și atunci, coborând de sus în jos, fiecare filială trebuia să-și organizeze propria organizație de tineret. Cu o mână de colegi pe care i-am avut aproape, ușor, ușor, am constituit toate filialele la nivelul județului Botoșani și undeva prin toamnă au avut loc alegerile județene în care eu am fost aleasă președinte”,

    Doina Federovici, președinte CJ Botoșani

     

    PSD a început să-și promoveze tinerii în urmă cu 20 de ani 

     

    A devenit la 23 de ani președintele tinerilor social-democrați și unul dintre cei cinci vicepreședinți aleși la nivel național. A condus organizația de tineret până la 35 de ani, vârsta permisă conform statutului intern.

     

    În toți acei ani a coagulat membri în jurul filialei junioare, iar misiunea nu a fost tot timpul una facilă.

     

    „Era destul de greu în contextul în care această structură a tineretului lipsea din componența partidelor mari. Și fiecare partid ușor, ușor s-a adaptat necesităților vremii și s-au creat și aceste structuri. Mi-aduc aminte că pentru prima dată, în anul 2000 spre exemplu, tinerii au avut acces pe listele de consilieri locali din județ și bineînțeles pe lista de la Consiliul Județean. În 2000 am fost cred unul dintre cei mai tineri consilieri județeni, aveam 26 de ani atunci și am intrat în CJ”,

    Doina Federovici, președinte CJ Botoșani

     

    Ulterior, la întocmirea listelor pentru alegerile locale desfășurate în anii 2000, pe locuri eligibile s-au regăsit în jur de 40 de tineri. Cinci dintre ei au acces chiar pe funcții de viceprimar, din postura de consilieri locali, iar ulterior au fost aleși primari. Unii încă au mandate și astăzi.

     

    Iar în toamna anului 2000 la alegerile parlamentare, din nou s-a dorit că tinerii să se regăsească și pe aceste liste.

     

    „Pentru a candida la Camera Deputaților legea spune foarte clar că trebuie să ai 23 de ani împliniți iar pentru Senatul României vârsta de 35 de ani. Am avut atunci onoarea, să spun așa, să fiu desemnată de colegii din structura județeană, să acced pe lista de deputați”,

    Doina Federovici, președinte CJ Botoșani

     

    A renunțat la un mandat de deputat

     

    Puțini își amintesc, povestește mai departe Doina Federovici, că la vremea respectivă documentele necesare spre a fi depuse la Biroul Electoral Județean (BEJ) erau întocmite la notariat. Ulterior transmise la București spre verificare și mai apoi depuse la BEC.

     

    Doina Federovici a fost votată pentru poziția numărul 5 la Camera Deputaților. Era loc eligibil în contextul în care atunci PSD a obținut doi senatori și cinci deputați. La un pas de a deveni cea mai tânără femeie parlamentar, la doar 26 de ani, Doina Federovici a decis să cedeze locul.

     

    „Între momentul votului și momentul validării listelor la București, după ce mi-am întocmit documentele la notariat, am luat decizia să mă retrag de pe acea listă. A fost primul moment în care din cauza unor colegi mai în vârstă, care nu ocupau un loc eligibil pe listă la vremea respectivă, s-au creat mai multe discuții și eu am considerat atunci, chiar dacă poate vârsta era mai fragedă, am luat decizia să mă retrag”,

    Doina Federovici, președinte CJ Botoșani

     

    I-a făcut loc pe atunci Doinei Drețcanu, care a beneficiat de demisia rapidă a lui Costică Macaleți, numit prefect. Doina Drețcanu a mai obținut un mandat de parlamentar și în legislatura 2004 – 2008.

     

    „A fost prima decizie luată ca om politic antamat în treburile cetății. Și a fost o decizie personală pe care să știți că nu o regret nici astăzi. Vedeți dvs., în viața politică trebuie să știi să urci cu decență, să știi să construiești cu aceeași decență, dar când consideri că trebuie să facă pasul în spate, stai și analizezi. Știți cum spune românul nostru, măsurăm de șapte ori și tăiem o singură dată. Și atunci eu așa am considerat că este bine”,

    Doina Federovici, președinte CJ Botoșani

     

    Ulterior s-a mai regăsit în două rânduri în poziția de a renunța la anumite funcții pentru a lăsa loc altor persoane. Și pentru a se menține închegată echipa din PSD, partidul care este prima forță politică a județului Botoșani prin prisma numărului de mandate de parlamentari, consilieri județeni sau locali și primari.

     

    PSD nu a avut în schimb aceleași rezultate la alegerile prezidențiale.

     

    „Te doare, pentru că știi cât muncești”

     

    Din 2016 Doina Federovici a fost numită președinte interimar al PSD Botoșani, iar trei ani mai târziu, aleasă în cadrul unei conferințe județene. Se află printre politicienii cei mai atacați pe plan local.

     

    „Categoric mă deranjează. Te doare, pentru că știi cât muncești, știi cât suflet pui în tot ceea ce faci și ar fi anormal să spui că nu te doare o vorbă spusă greșit sau atitudinea unor oameni care au ales simplu, să stea pe margine și să arunce cu piatra. Este atât de simplu. Sau mai nou, pentru că se poartă foarte mult în ultima perioadă, să stai ascuns în fața unui calculator, bine-merci, să ai o identitate ascunsă și să trimiți tot felul de comentarii”,

    Doina Federovici, președinte CJ Botoșani

     

    Șefa CJ spune că este deschisă dialogului și poate să suporte criticile constructive și argumentate sau comentariile asumate cu identitate.

     

    De-a lungul timupului și-a construit un scut pentru a-și proteja psihicul de unele răutăți aruncate la adresa sa.

     

    „Au fost momente în care m-am consumat foarte tare, au fost momente în care discutam cu familia despre aceste atacuri și am considerat că, cel mai bine este să merg înainte, să ignor atât cât se poate aceste răutăți și mi-am propus să le arăt oamenilor că, ceea ce fac este mult mai important decât un comentariu răutăcios”.

     

    Podcastul ”Botoșăneanul TV” este realizat LIVE pe Botosaneanul.ro, Facebook.com/Botosaneanul și YouTube.com/BotoșăneanulTV în fiecare MARȚI și JOI de la 11:00.