Lucrările la stadion în stadiu avansat: au ajuns şi turnicheţii – FOTOGALERIE

 

Aşa cum a promis constructorul care a câştigat licitaţia pentru lucrările de modernizare a Stadionului Municipal nu numai că s-a încadrat în termenul iniţial avansat pentru finalizarea acestora ci chiar a devansat calendarul de intervenţii.

În cursul zilei de vineri, 21 iunie 2013 s-au adunat din nou la stadion din partea Elsaco, Petrică Parfenov, din partea Primăriei viceprimarul Cosmin Andrei şi directorul Direcţiei de Servicii Publice, Sport şi Agrement pentru a face o nouă evaluare a stadiului de lucrări. Vizita de lucru a scos la iveală şi un amănunt aparent neînsemnat şi anume existenţa unui stâlp pentru iluminatul public stradal care se află în imediata apropiere de intrarea în curtea bazei sportive, partea din spate pe unde ar urma să intre jucătorii şi care ar urma să fie mutat aproximativ doi metri. „Analizăm mutarea acestui stâlp pentru a facilita intrarea autocarului echipei oaspete pentru că este destul de îngust accesul în imediata vecinătate a stadionului şi analizăm pentru a nu modifica foarte mult proiectul o mutare de stâlp să intre autocarul direct pentru că vrem să respectăm şi condiţiile de securitate”, a declarat Cosmin Andrei.

Şi partea din faţă unde se va ridica structura anexă care va avea ca destinaţie sală de conferinţe pentru ziarişti a început să prindă contur urmând ca până la finele lunii să fie ridicate şi zidurile. „Am devansat deja calendarul de lucrări, ne-a ajutat şi vremea favorabilă, a plouat într-o singură noapte într-o săptămână, asta a fost foarte bine pentru noi, inclusiv pentru partea de curte interioară care se umplea de mizerii, de noroi”, a explicat şi Ionel Nistorică, şef de şantier din partea Elsaco. Nu în ultimul rând vineri au ajuns şi turnicheţii care vor fi efectiv montaţi luni, la începutul săptămânii viitoare. Lucrurile sunt accelerate şi la partea de finisaje interioare care sunt în curs de finalizare, în încăperea unde vor fi amenajate bazinele şi sauna deja fiind montate plăcile de faianţă.
CITEŞTE:
 Vicele Andrei cu şef din Primărie, control la lucrările pentru liga 1 - FOTOGALERIE
[[galerie-foto]]