Lucrări la stadion cu deţinuţi, două schimburi şi măsuri anti-ploi

 

Firma care a câştigat licitaţia pentru realizarea lucrărilor de infrastructură la Stadionul Municipal în vederea obţinerii licenţei care să permită echipei FC Botoşani să evolueze pe plan local a dat asigurări că îşi va îndeplini misiunea în aproximativ o lună de zile de la semnarea contractului.

Reprezentanţii Elsaco au menţionat că muncitorii vor lucra în două schimburi în primă fază de câte 50 pentru a se evita aglomeraţia inclusiv pe perioada week-end-ului. De asemenea vor fi angrenaţi în toată această activitate şi deţinuţi încarceraţi la Penitenciarul Botoşani. „Noi ne-am pus în ţintă ca undeva la 7 – 8 iulie să fie finalizate lucrările obligatorii pentru licenţiere. Lucrările încep luni, vom lucra probabil în două schimburi inclusiv sâmbătă şi duminică, vom lucra şi cu forţă de muncă inclusiv de la Penitenciar, pentru partea de săpături, am purtat deja o discuţie”, a declarat Petrică Parfenov, director adjunct grupul de firme Elsaco.

O problemă ar fi la spaţiul în care ar urma să fie susţinute conferinţele de presă de după meciuri care nu s-ar finaliza în perioada de o lună de zile însă pentru care ar putea fi găsită o soluţie temporară precum montarea unui cort. Nici vremea potrivnică anunţată pentru perioada următoare nu va pune piedici în derularea lucrărilor de la stadion. „Lucrările cele mai multe sunt în interior, sub tribună deci la spaţii de vestiare sau toalete şi tot ce mai este infrastructură în spaţiu care nu necesită vreme frumoasă şi mai există peluzele care în cel mai rău caz dacă vremea asta va continua se pot acoperi cu diverse prelate ca să se poată lucra. Dacă ne-am asumat o răspundere, ne-am asumat-o până la capăt, ar fi mare păcat să ne înecăm, vorba ţiganului, la mal”, a mai spus Petrică Parfenov.
CITEŞTE:
 Încă un pas pentru meciuri acasă: Start la lucrările de la stadion - VIDEO