Lovitură pentru elevi: ORA la care sunt forțați să meargă

Elevii vor avea parte de o nouă ”surpriză”, anunțată de Ministerul Educației Naționale.

 

Elevii botoșăneni scutiți de efort fizic trebuie să fie prezenți la orele de educație fizică și sport, absențele se trec în catalog, afirmă Ministerul Educației Naționale, pe pagina de Facebook.Elevii scutiţi de efort fizic au obligaţia de a fi prezenţi la orele de educaţie fizică şi sport.

 

Absenţele la aceste ore se trec în catalog. Profesorul de educaţie fizică şi sport consemnează în catolog, la rubrica respectivă, „scutit medical în semestrul” sau „scutit medical în anul şcolar”, specificând totodată documentul medical, numărul şi data eliberării acestuia.

 

Elevilor, scutiţi medical, nu li se acordă calificative/note şi nu li se încheie media la această disciplină în semestrul sau în anul în care sunt scutiţi medical, potrivit ziarului Alba24.

„Pentru integrarea în colectiv a elevilor scutiţi medical, cadrul didactic le poate atribui sarcini organizatorice: arbitraj, cronometrare, măsurare, înregistrarea unor elemente tehnice, ţinerea scorului, etc. Elevii nu sunt obligaţi să vină la orele de educaţie fizică şi sport în echipament sportiv, dar trebuie să aibă încălţăminte adecvată pentru sălile de sport”, mai precizează Ministerul Educației