Lovitură de teatru la Gardă : comisarii reangajați puși din nou pe liber

 

Doar aproximativ o lună, cam atât a durat reangajarea comisarilor de la Garda Financiară Botoşani care au fost disponibilizaţi în vara anului trecut. Aceştia au câştigat procese prin care se suspendau aplicarea deciziilor de concediere până la terminarea litigiilor pe fond, adică cele privind anularea deciziilor în cauză. În prima decadă a lui octombrie au fost repuşi astfel pe posturi, numai că pe 22 noiembrie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a întors totul. 
comisarii reangajati disponibilizati din nou de Garda Financiara
Instanţa supremă a admis recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Comisariatul General al Gărzii Financiare împotriva sentinţei Curţii de Apel Suceava prin care s-a anulat testarea profesională organizată de ANAF în vederea stabilirii comisarilor disponibilizaţi. „Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamanţilor Budeanu Pânzaru Dragoş Constantin, Moruzi Petru Daniel, Nechita Nelu Constantin, Ostin Petrică, Nechita Laur şi Mahalagiu Liviu, ca neîntemeiată. Menţine dispoziţiile din sentinţa atacată prin care s-a constatat că reclamanţii au renunţat la judecarea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr.566/2011 şi la cererea de reintegrare în funcţiile deţinute”, se arată în hotărârea ÎCCJ.
CITEŞTE ŞI:
 Angajarea comisarilor concediați de la Garda Financiară a intrat în ceață
Aceasta este irevocabilă şi survine unei serii prelungite de procese câştigate de comisari pe tema disponibilizărilor efectuate în vara lui 2011. Cu excepţia lui Liviu Mahalagiu, ceilalţi comisari au pe rol în continuare procesul privind anularea deciziei de disponibilizare, însă primul termen a fost fixat abia pe 4 iunie 2013. În urma hotărârii ÎCCJ comisarilor menţionaţi li s-au încetat raporturile de serviciu cu Garda Financiară. Astfel, dacă hotărârea după ce au câştigat primul proces prin care trebuiau reangajaţi a fost pusă în aplicare după mai bine de jumătate de an, cea prin care au pierdut a fost pusă urgent în aplicare, condiţii în care deja nu mai sunt comisari.
CITEŞTE ŞI:
 EXCLUSIV: Ex-subprefectul Moruzi şi comisarii concediaţi revin la Gardă