Lovitura, spune victima, ar fi fost primită fără să fi existat anterior vreun conflict.
În cursul zilei de duminică, poliţiştii din Ştefăneşti au fost sesizaţi prin plângere, de către un tânăr de 21 de ani, din comuna Dobârceni, cu privire la faptul că în seara de sâmbătă a fost agresat de către un alt tânăr de 21 de ani, din aceeaşi localitate.
Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit că sâmbătă seara, în timp ce persoana vătămată se afla în incinta unui bar din localitatea de domiciliu, a fost lovit în zona capului de bărbatul de 21 de ani, cu un obiect contondent, fără ca între aceştia să existe vreun conflict.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie conform prevederilor Codului de Procedură Penală.
Totodată, gestionara barului a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 500 de lei, pentru servirea de băuturi alcoolice persoanelor aflate în stare de ebrietate.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: