Logodnica consilierului de la cabinetul lui Ţurcanu aproape salariată la CJ

 

Adriana Vasilica Atănăsoaie, singura rămasă în concursul pentru ocuparea unui post de consilier debutant la Serviciul Proiecte din cadrul Consiliului Judeţean a participat marţi, 19 martie 2013 la prima probă din concurs.

Ea a reuşit să adune un număr de 60 de puncte la proba scrisă şi este astfel declarată admisă pentru a participa mai departe la interviul organizat joi, 21 martie 2013. Iniţial şi-au depus dosarele pentru această funcţie un număr de trei persoane, două dintre acestea fiind respinse la faza de selecţie întrucât nu îndeplineau cerinţele de studii. Adriana Vasilica Atănăsoaie este logodnica unuia dintre consilierii de la cabinetul preşedintelui Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu şi anume a lui Cosmin Ionuţ Cârnu.
CITEŞTE:
 Concurs „cu dedicaţie” la CJ: logodnică admisă la selecţie de dosare