Popasul de la marginea României este puntea dintre cele două vieți ale ucrainenilor: cea dinaintea războiului și viața de după război.

Am stat aproximativ o oră în centrul de refugiați de la Darabani, și parcă ni s-a dat contorul peste cap.

Dar Mișu Plugaru parcă e de o viață aici, la bine și la greu. I-am întâlnit pe viceprimarul Dănilă, doctorul Mețler, Ștefan Honceru și frații Teișanu, care au revenit acum acasă, pentru a ajuta. Dumitru Dănilă ține să precizeze că acest centru de refugiați a beneficiat de susținerea colegilor săi din Primărie și le atrage atenția celor din instituțiile centrale să conștientizeze trista realitate din Nord, relatează Darabaneni.ro.

Când vezi zâmbetul senin al copilului ucrainean care îți îmbrățișează fiul (n.r.-binențeles că am ratat poza), filmul s-a terminat. Începe viața aici. Una nouă…

În sala de sport de la Darabani zornăie trotinetele, iar la Păltiniș, un copil de 4-5 anișori șutează ”strașnic” într-un balon alb. Micuța Vania țopăie în jurul nostru și ne atrage atenția că am ”uitat-o” pe sora ei, care dormea.

Când o vezi pe fetița cu codițe cum râde, crezi că a venit aici la un spectacol de-al lui Mirel Dascălu. Ce te frapează la acești oameni este faptul că îți vorbesc despre drama lor cu zâmbetul pe buze. Iana este o tânără graviduță din Irpin, suburbia Kievului, care a fost crâncen bombardată. Locuința i-a fost distrusă. Speră că va fi bine și va putea reveni curând acasă la soțul și sora ei. Acum cred că a ajuns deja în Germania, împreună cu mama și câinii lor, și este în siguranță.

Popasul la schitul Sfântului Ioan Hozevitul ne-a ajutat să ne revenim. La Horodiștea, refugiații ucraineni au parte de condiții de cinci stele, pe care ni le prezintă primarul Costel Romanescu, inclusiv sauna. De asemenea, funcționarii din Primăria Păltiniș au devenit ”multifuncționali”, în această perioadă de criză, ne spune edilul șef al urbei. Chiar și doi porcușori de Guinea și-au găsit liniștea aici.

Ne-am întâlnit la centrul de refugiați din Horodiștea cu familia lui Constantin, din Harkov, cu trei copii.

”Acolo m-am născut, am învățat acolo am trăit toată viața”, a mărturisit bărbatul. Au stat în orașul ucrainean până nu au mai putut rezista din cauza bombardamentelor, împușcăturilor ”și e foarte strașnic”, ne traduce Lena, o ucraineancă foarte cumsecade din Boian. În momentul de față planează între cele două vieți, ne mărturisește tânărul ucrainean.

”Există viața până la război și viața de după război. Suntem foarte, foarte mulțumiți și împăcați cum am fost primiți în România, de căldura, de susținerea de care am avut parte. Nu ne-am așteptat că pot exista oameni cu așa suflet mare. O mare mulțumire către poporul român, din partea celui ucrainean”, a spus Constantin, care este de părere că nu se va sfârși foarte curând calvarul ucrainenilor, scrie Darabaneni.ro.

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: