Locuințe din municipiul Botoșani răscolite de mascați, au fost ridicate mai multe bunuri

Mascații au descins în locuințele a doi botoșăneni.

 

În cursul zilei de luni, 4 aprilie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane, din municipiul Botoșani, bănuite de comiterea infracțiunii.

 

Perchezițiile au avut loc într-un dosar penal privind infracțiunea de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

 

În urma activităților desfășurate, la locațiile vizate, a fost identificată și ridicată în vederea continuării cercetărilor, cantitatea de peste 2.400 de pachete de țigarete, de diferite mărci, de proveniență Duty Free, pentru care persoanele percheziționate nu dețineau documente legale de proveniență.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii menționate mai sus, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale.