Locuințe ANL lângă mall, întrebare fără răspuns la Primărie

Una dintre interpelările din ședința de Consiliu Local de marți, 31 octombrie 2017 a făcut trimitere la o nouă investiție din municipiul reședință de județ.

 

Cosmin Andrei a avut o interpelare vis a vis de o adresă de la Agenția Națională a Locuințelor (ANL).

 

”Prin această adresă ni se transmite că a fost inclus un obiectiv în lista de investiții, este vorba despre 12 locuințe locative în municipiul Botoșani, pe Aleea Grivița nr. 18. În acest sens s-au solicitat o serie de documente pentru a fi realizată această investiție iar termenul a fost 20 iulie 2017. În ședința anterioară am făcut referire la o serie de investiții pe care puteam să le pierdem, îmi doresc să nu le pierdem, îmi doresc și pentru acest bloc”,

Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Noile blocuri ANL ar putea fi construite pe locul unei foste parcări din cartierul Grivița. Primarul Cătălin Flutur nu a răspuns la această interpelare.

 

UPDATE: După ce ședința a fost declarată închisă, primarul Cătălin Flutur a declarat că Primăria s-a încadrat în termenul de depunere a documentației pentru noul obiectiv de investiții din cartierul Grivița.