Liudmila, profesoara care-a acuzat c-a fost împinsă pe scări de niște copile, s-a dus la Dumnezeu

31 decembrie 2014 a fost ziua în care Liudmila, ardeleanca ce s-a îndrăgostit de meleagurile eminesciene și de-un botoșănean, și-a găsit liniștea după doi ani de zbucium. A plecat în lumea celor drepți avându-i alături pe Gabi al ei, fiica dar și pe motani. A plecat la cer cu-n gust amar, acela al nedreptății. A plecat la cer cu gândul că nu i s-a făcut dreptate nici în ceasul cel de pe urmă.

 

Liudmila Bunduc și-a spus povestea la începutul lui noiembrie, anul trecut. Era țintuită la pat. Viața i s-a schimbat definitiv într-o fatidică zi de primăvară din 2012 când, dirigintă fiind la Liceul Sfântul Stelian a intervenit între două fetițe care se loveau. Ar fi fost astfel împinsă neintenționat de una dintre ele pe scări. De acolo ar fi început totul.
Au urmat doi ani de chin în care rând pe rând a pierdut cam totul. A acuzat conducerea unității de învățământ că a mușamalizat întâmplarea și astfel a împiedicat și-o cercetare a inspectorilor muncii. A acuzat și-a colegă că nu ar fi recunoscut ce-a văzut în respectiva zi care i-ar fi adus paralizia. A trăit în ultimii doi ani părăsită de toți, avându-i lângă ea doar pe soț și pe fiică. În ultima zi din an și-a găsit liniștea. A fost înmormântată pe meleagurile natale, unde a fost transportată cu o mașină. Moartea ei a fost privită cu aceeași indiferență ca și apusul vieții. De la fostul loc de muncă s-a considerat că n-a meritat nici măcar o coroană. (G.E.)
CITEȘTE MAI JOS POVESTEA IMPRESIONATĂ A LIUDMILEI:
 ÎMPINSĂ SPRE MOARTE: Director de liceu acuzat că a mușamalizat un scandal cu profesoară aruncată pe scări de-o elevă: Acum stă paralizată-n pat și părăsită de toți cunoscuții: GALERIE FOTO