Limitatoare de viteză montate pe încă o stradă din Botoșani – FOTOGALERIE

Municipalitatea prin Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) a procedat la montarea de noi limitatoare de viteză.

 

Acestea au fost puse noaptea trecută pe strada Vârnav din municipiu, în apropiere de terenul de joacă ce a fost construit pe locul fostelor sere.

 

”Au fost montate limitatoare de viteză pe strada Vârnav, în dreptul locului de joacă pentru copii, acolo unde avem o intrare, respectiv ieșire din Parcul Mihai Eminescu care este obturată de vegetație și exista pericolul producerii unor accidente pentru că aveam un tronson cu sens unic, în linie dreaptă și unde conducătorii auto circulau cu o viteză destul de mare, lucru care putea conduce la accidente într-o zonă în care sunt preponderent copii”,

Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Și aceste limitatoare de viteză au o înălțime de 3 centimetri, asemenea celor de pe strada Marchian care au fost deja înlocuite tot noaptea trecută.

 

Urmează ca până la finele săptămânii să fie montate și „cocoașele” de pe strada Cuza Vodă, în fața unei cafenele frecventate de sumedenie de tineri, seară de seară.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL:

download from google play download from apple store