Licitație pentru locuri de parcare – SUMELE cu care s-au concesionat

O nouă licitație pentru concesionarea locurilor de parcare către cetățenii din municipiul Botoșani a avut loc la începutul acestei săptămâni.

 

Au fost scoase locuri din zonele Bulevardul Mihai Eminescu, strada Primăverii, Aleea Rapsodiei, Aleea Crizantemelor, Calea Națională și Împărat Traian.

 

„În cursul zilei de luni, 10 decembrie 2018, la ora 12:00, la sediul serviciului patrimoniu a avut loc o licitație pentru rezervarea a 61 de locuri de parcare. În urma acestei licitații suma maximă la care s-a ajuns a fost pentru doi cetățeni din Aleea Rapsodiei lângă Asirom care au licitat pentru un loc de parcare 500 de lei”

Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Un alt loc de parcare a fost licitat cu 400 de lei, în timp ce alți doi șoferi botoșăneni au ajuns să plătească pentru un loc câte 350 de lei. Au existat și cazuri de adjudecare cu câte 300 de lei.

 

Pentru acest an, aceasta a fost ultima licitație organizată de Primăria Botoșani.

 

Prețul de pornire la licitație este de 131 de lei pe an. Neplata acestei taxe la începutul fiecărui an, atrage după cine rezilierea unilaterală a contractului de concesiune.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store