Liberalii îl iau pe ”NU” în brațe: Nu au existat certuri sau discuții

Membrii Partidului Național Liberal (PNL) din Botoșani neagă faptul că întrunirea din data de 9 ianuarie 2015 ar fi fost una cu scântei. Ba mai mult, aceștia susțin într-un comunicat de presă că o persoană rău voitoare ar încerca să destructureze partidul profitând de faptul că Florin Țurcanu este condamnat la închisoare cu suspendare. Iată mai jos mesajul liberalilor trimis redacției.

 

În urma articolului apărut în publicația dumneavoastră, în data de 10 ianuarie 2015, cu titlul “Scântei la PNL, Țurcanu acuză unii lideri de la municipiu că îi vor capul”, facem următoarele clarificări:
În cadrul ședinței de lucru de vineri, la sediul PNL, au avut loc discuții despre direcțiile în care se îndreaptă partidul și bunul mers al acestuia o dată cu schimbările majore de la nivel central. Precizăm că președintele Florin Țurcanu face echipă cu Organizația Municipală a PNL și implicit, cu liderul acestuia, Viorel Iliuță, cu care de altfel se află în aceleași relații de colegialitate și colaborare ca și până acum. Nu au existat certuri sau discuții pe marginea așa-zisului dezechilibru provocat de către unii membri din Organizația Municipală a PNL, scopul fiind unul singur, acela de a ne asuma o politică publică în sprijinul cetățeanului.
Totuși, deoarece au apărut aceste speculații în publicația dumneavoastră, cu siguranță există și răuvoitori care și-au propus să destabilizeze unitatea partidului, ca urmare a evenimentelor din ultimul timp. De aceea, oricine ar fi făcut aceste dezinformări - cu certitudine din rea- voință -  este rugat să-și clarifice poziția atât public cât și în cadrul partidului.PNL Botoșani are un statut căruia fiecare membru i se supune,  astfel încât, forurile decizionale vor analiza cu maximă responsabilitate atitudinea unor colegi care au preocupări de acest tip.
CITEȘTE:
 Scântei la PNL, Ţurcanu acuză unii lideri de la municipiu că îi vor capul – LISTA