Liberalii anunţă schimbarea viceprimarilor PD-L

 

IMG_3082 (Medium)Liderul judeţean al liberalilor a anunţat vineri la amiază într-o conferinţă de presă demararea unei acţiuni de schimbare a viceprimalor PD-L. Deşi este unul dintre principalii militanţi ai intrării PNL la guvernare alături de democrat – liberali, deputatul Florin Ţurcanu susţine că înţelegerea încheiată la nivel judeţean cu PSD rămîne în vigoare. „Protocolul este valabil pînă în 2012. Cine mă cunoaşte ştie că atunci cînd îmi dau cuvîntul mi-l ţin”, a declarat preşedintele PNL Botoşani. Acesta a mai spus că, chiar dacă guvernarea PD-L - PNL va deveni realitate şi chiar dacă i se va cere de la centru să renunţe la protocol, nu o va face. Ţurcanu ar urma să aibă o întrevedere cu preşedintele PSD Botoşani Gheorghe Marcu la sfîrşitul acestei săptămîni pe tema înlocuirii viceprimarilor de la PD-L.