Liberala de la Inspectoratul Şcolar acuzată că minte cu atribuţiile

 

Inspectorul şcolar general a infirmat în mod public faptul că nu i-ar fi trasat atribuţii de serviciu adjunctei liberale Otilia Luca, după ce aceasta a participat la o conferinţă de presă la partid unde a ridicat această problemă.

Mihaela Huncă a negat vehement faptul că inspectorul şcolar general adjunct ar fi fost lăsat fără activitate timp de aproximativ două săptămâni de zile şi a declarat că Otilia Luca a avut atribuţii încă de la preluarea funcţiei de conducere.
„Ele au fost stabilite încă de la începutul lunii atunci când a preluat compartimentul de curriculum. Eu o chem aici dacă vreţi şi îi puneţi întrebări ei, eu chiar nu am ce să comentez”, a replicat Mihaela Huncă.
Surse neoficiale susţin însă că în realitate, imediat după conferinţa de presă de la finele săptămânii trecută de la PNL, la revenirea la serviciu, sora deputatului Costel Şoptică ar fi găsit pe birou decizia cu atribuţiile semnată de inspectorul general.
„Atribuţiile existau, nu asta este important. Important este că atribuţiile se ştiau. A avut decizie, a avut fişa de atribuţii, nici nu m-am uitat dar cred că din data de 4 septembrie, este înregistrată la secretariat”, a mai spus Mihaela Huncă.
[[banner]]
Şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean a mai completat că discuţia în sine nu îşi are rost în condiţiile în care concentrarea sa s-a axat pe activităţile specifice începerii noului an şcolar şi nu a dat importanţă detaliilor de acest gen.
„Eu chiar nu am nici o problemă, colaborez cu toată lumea, am avut o activitate foarte intensă la începutul anului şcolar în ceea ce priveşte pregătirea unităţilor de învăţământ, planificarea activităţilor, desfăşurarea conferinţelor judeţene şi nu în ultimul rând normarea şi încadrarea”, a încheia şefa educaţiei botoşănene.
Nici situaţia celui de-al doilea adjunct nu este una clară, în condiţiile în care Paul Octav a fost anunţat de PNL încă de două săptămâni de zile iar ordinul de numire încă întârzie. „Dacă nu mi-aţi reaminti săptămânal chiar aş uita de acest aspect”, a comentat Mihaela Huncă aceaastă situaţie.
CITEŞTE:
 Şefa liberală de la IŞJ lăsată fără atribuţii de inspectoarea şefa de la PSD