Legea salarizării pune în ceaţă autorităţile

 

Modul de aplicare a legii unice de salarizare nu este încă înţeles pe deplin de majoritatea ordonatorilor principali de credite, care au primit aviz nefavorabil şi au trebuit să facă recalculările salariile. Însă chiar şi după neavizare, mai multe unităţi de la nivelul judeţului, după recorectarea documentaţiei, au primit acelaşi răspuns: aviz nefavorabil.
Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale a emis 170 de decizii de recorectare a grilelor de salarizare, care au fost retrimise la Trezoreria Botoşani de către ordonatorii principali de credite de la nivelul judeţului Botoşani, pe data de 23 martie.
Încă se lucrează, s-au primit de la Trezorerie toate documentaţiile refăcute mai mult sau mai puţin, sunt cele 170 care nu au primit aviz din prima fază şi pe care nu s-a finalizat reevaluarea. O să facem un efort pentru a încheia verificările pînă pe data de 31 martie. Pînă la momentul de faţă spre exemplu, din instituţii subordonate Primăriei Botoşani, s-au verificat 23 de unităţi din care nici una nu în viziunea comisiei nu îndeplinea condiţiile. La cele din teritoriu, din 36 unităţi verificate, 25 au fost corecte, iar 11 au venit cu aceleaşi probleme cu care au venit şi prima dată”, a declarat Sebastian Tocariu, reprezentant AJPS. Potrivit reprezentanţilor AJPS, cele mai multe probleme sunt înregistrate pe ramură medicaşă sau în educaţie, unde unele sporuri sunt considerate legale prin lege, însă în cazul acordării lor, se depăşeşte procentul de 30%, impus de aceeaşi legislaţie. Practic şi legea în sine prezintă anumite neconformităţi, care fac munca angajaţilor AJPS să fie mult mai îngreunată. „Sunt multe aspecte în care nu ştim cum să procedăm, atît în cazul unităţilor şcolare, cît şi a Unităţilor de Asistenţă Medico Socială, aici sunt cele mai multe nelămuriri, noi vom face o adresă Ministerului Muncii în care vom prezenta punctual fiecare problemă în parte, pentru a vedea care sunt paşii care trebuiesc urmaţi”, a mai spus Sebastian Tocariu. O altă nelămurire se referă şi la termeul impus pentru verificarea modului de aplicare a legii unice de salarizare şi care expiră pe data de 31 martie, întrucît nici pe această direcţie încă nu se ştie ce se va întîmpla în cazul în care acest termen este depăşit, lucru pentru care de asemenea se vor cere lămuriri de la minister. Un lucru cert însă, este faptul că, în cazul în care noile grile de salarizare nu vor fi în conformitate cu legea, Curtea de Conturi va fi cea care va face lumină în această situaţie. „În conformitate cu prevederile articolului 3, alineatul 5 din ordinul comun al ministrului muncii, familiei şi solidarităţii sociale şi ministrului finanţelor publice nr. 42/11.01.2010, instituţiile bugetare au obligaţia ca în termen de cinci zile lucrătoare de la data comunicării să procedeze la verificarea neregulilor constatate în adresele trimise de către AJPS şi să transmită situaţia privind reîncadrarea personalului pentru reverificare. În caz contrar, agenţia va sesiza Curtea de Conturi pentru neregulile constatate”, a declarat şi Daniel Moruzi, subprefect judeţul Botoşani. Modul în care este respectată legea unică de salarizare în rîndul celor 214 ordonatori principali de credite cade în sarcina subprefectului Daniel Moruzi, după ce prefectul Cristian Roman, i-a încredinţat această sarcină.