Curtea Constituţională a respins cu majoritate de voturi cele doua sesizări de neconstituţionalitate pentru Legea Pensiilor. Acestea au fost depuse de PSD şi PNL. Pentru a intra in vigoare, legea trebuie promulgată de preşedintele Traian Băsescu. PSD şi PNL au anunţat că vor demara procedurile de suspendare a şefului statului dacă va promulga actul normativ care a trecut în Parlament după ce procedura de vot a fost fraudată.
Legea pensiilor este unul dintre obiectivele majore asumate de guvernul Boc în acordul cu FMI. Principalele prevderi ale acesteia sînt :
- menţinerea punctului de pensie la 39,5% din salariul mediu brut pe economie;
- eliminarea pensiilor speciale pentru sistemul militar şi poliţişti;
- creşterea treptată a vîrstei de pensionare pînă la 65 de ani (în 2030) atît pentru bărbaţi, cît şi pentru femei.
PSD şi PNL au depus, în urmă cu două săptămîni, sesizări privind neconstituţionalitatea prevederilor legii privind sistemul unitar de pensii publice.