La zi de sărbătoare Ţurcanu anunţă că face echipă cu încă un primar PDL - VIDEO

 

De Adormirea Maicii Domnului, preşedintele Consiliului Judeţean împreună cu o parte din familia sa a onorat mai multe invitaţii venite de la primarii din judeţ care au organizat pe 15 august diverse acţiuni în comunităţile pe care le păstoresc.

După Băluşeni, Florin Ţurcanu a ajuns şi la Stăuceni unde pe tăpşanul comunei s-au îngrămădit sute de săteni pentru a lua parte la Festivalul de Folclor Internaţional Vatra Satului. Invitat pentru a se adresa mulţimii alături de mai mulţi parlamentari, şeful judeţului s-a limitat la a transmite un mesaj scurt prin care a dat asigurări că va colabora cu primarul din comună, Cozmin Epuraş (PDL), în ciuda culorii politice diferită.
Bine v-am găsit, mulţumesc d-lui primar pentru invitaţie, am venit în seara asta să vă urez distracţie plăcută şi să vă asigur că împreună cu primarul care conduce comuna dv. facem echipă şi vom duce la îndeplinire toate proiectele pe care le aveţi. Vă doresc multă sănătate şi să vă ajute Dumnezeu”, le-a transmis preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu sătenilor.
Au urcat pe scenă alături de Florin Ţurcanu şi senatorii Viorel Grigoraş şi Doina Federovici precum şi deputatul Tamara Ciofu.



VEZI ŞI:
 Festival internaţional de folclor cu şef CJ, parlamentari şi formaţii din judeţ VIDEO&FOTO