Tatăl Emil s-a născut la Roma, iar mama Iuliana este originară din Nicșeni, județul Botoșani. Mai are doi frați, alături de care a copilărit în mahalaua Botoșanilor, pe strada Luceafărul 78, așa cum mărturisește în mai multe rânduri.

Cristi Puiu a debutat în lungmetraj cu "Marfa şi banii", în 2001. Un film despre care s-a scris mult în vreme și care a adunat numeroase premii internaționale. Se spune despre acest film că a inaugurat noul val românesc în cinematografie.

Trei ani mai târziu câştiga Ursul de Aur la Berlinală, cu scurtmetrajul "Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea". Al doilea scurtmetraj, "Moartea domnului Lăzărescu", un film din 2005, a fost distins cu trofeul secțiunii Un Certain Regard, la Festivalul de Film de la Cannes - 2005. În 2010 urma "Aurora". În 2016 a făcut mare vâlvă cu "Sieranevada", foarte bine primit de critici, premiat și studiat în mediile academice. Lansarea de la Botoșani, în noiembrie, a adunat sute de oameni. Se spune despre Cristi Puiu că a reușit să schimbe multe în cinematografia românească.

Într-un interviu cu Claudia Nedelcu Duca, pentru Liternet.ro, Cristi Puiu mărturisește că se pregătește pentru o nouă etapă din viața sa. Se mută la țară și se întoarce la pictură, prima sa dragoste.

”Vreau să stau la mine în casă să îmi văd de ale mele. Am cărți de citit, filme de văzut, am foarte multă treabă. Dacă ne renovăm casa de la Buzău, o să stau la țară. Sunt multe de făcut în grădină. Prin urmare, dacă mă ajută Dumnezeu, o să fac din ce în ce mai puține filme. Am multe de făcut, iar cu vârsta îmi pierd și abilitățile fizice. Un film reclamă un soi de investiție fizică nebănuită. Și, cum am spus, dacă nu îmi așez ștacheta foarte sus, nu mă mișc. Dacă o așez sus, mă mișc greu, pentru că îmbătrânesc. Cedez nervos foarte ușor. Nu o să mai fac filme”.

Cristi Puiu rămâne cu nostalgia anilor din Moldova, acolo unde a petrecut anii copilăriei alături de frații săi. Deși născut în Botoșani, spune mereu că se consideră ”moldovean get-beget”.

”Nu sunt un citadin, nu sunt absolut deloc citadin. Sunt prima generație încălțată. Taică-meu și maică-mea vin amândoi din Moldova. Mama a venit mai târziu, tata a venit pe la opt ani din cauza foametei din Moldova. Pe mama s-a dus tata să o ia din Botoșani. Am copilărit la Botoșani, la bunici. La Nicșeni și la Botoșani, la Tulbureni și la Dorobanți, pe unde am mai fost pe la rude, pe la unchi, mătuși. Sunt un bucureștean de import, sunt un emigrant, un moldovean, o sârmă!”.

După decenii întregi în lumea filmului, Cristi Puiu visează să se întoarcă la pictură.

”Dacă reușim să ne facem casa la Buzău, mă întorc la pictură. Relația pe care o poți avea cu pictura versus relația pe care o ai pe platou cu oamenii cu care lucrezi are altă natură. Nu am de dat socoteală nimănui. Sunt liber să pictez ce vreau. Povara este cu adevărat mult mai grea, dar nici nu o fac ca să câștig bani. Aș face-o pur și simplu, pentru că asta este natura mea. Toți anii ăștia pe care i-am petrecut în cinema sunt ani care m-au ținut departe de pictură. M-au ținut departe de fapt de ocaziile, singurele ocazii, de pace pe care eu le-am trăit întotdeauna și le trăiesc atunci când sunt în atelier și pictez sau fac o gravură sau fac un obiect sau mă gândesc la niște obiecte bidimensionale, tridimensionale pe care le pot cuprinde cu propria mea minte și nu am nevoie de încă 7-10 mâini, cum se întâmplă pe platou”.