La Botoșani: Când la examenul auto întâlnești un candidat care conduce mai bine decât instructorul – VIDEO

Mai mult de jumătate dintre candidații care vor să devină șoferi pică examenul. 

Unii revin neîncetat și susțin probele de mai multe ori, alții intră în memoria instructorilor. 

 

Există situații în care viitori șoferi chiar au talent în șofat. 

S-au întâlnit astfel de persoane și la Botoșani, printre examinatorii Serviciului Public Comunitar Regim Permise Și Înmatricularea  Vehiculelor (SPCRPIV) Botoșani.

Deși, este adevărat că sunt mai rari. 

 

Sorin Stoleru, șeful (SPCRPIV) Botoșani

„Sunt, normal că sunt astfel de candidați. Inclusiv colegii spun: ai condus mai bine ca mine. Rari dar sunt. Acum, ei trebuie să conducă în siguranță, să ne creeze acel sentiment de siguranță, să fie capabili să anticipeze un anumit pericol. Noi asta evaluăm. Acum dacă intră mai încet sau mai repede într-o intersecție, dacă este în siguranță și se încadrează în limitele legale, din punctul nostru de vedere nu este nicio greșeală. Nu am ce să bifez ca și greșeală”

 

Chiar și șeful Serviciului de Permise examinează viitori șoferi la examenul pentru obținerea permisului auto, venind în întâmpinarea unei nevoi care încă există la Botoșani. 

 

Meseria aflată la căutare în țările europene, botoșănenii pleacă în valuri, sunt cozi la o instituție a statului