Momente pline de emoții și nostalgie în sala „Mihai Eminescu” a Primăriei Municipiului Botoșani.
Astăzi, au fost premiate 29 de cupluri care își sărbătoresc Nunta de Aur, adică 50 de ani de căsnicie.
În cadrul evenimentului emoționant ar fi trebuit să fie premiate și trei familii care își sărbătoresc Nunta de Diamant, adică 60 de ani de căsătorie însă, din păcate, acestea nu au putut lua parte la festivitate.
Cuplurile prezente au fost premiate de către primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei cu o diplomă, o sumă de 500 de lei și un buchet de flori.
La începutul festivității primarul le-a transmis familiilor un mesaj prin care și-a exprimat recunoștința față de aceștia.
Cosmin Andrei, primar municipiul Botoșani
„Vorbim de 50 de ani de căsătorie și sunt încântat să pot să vă ofer împreună cu sprijinul pe care mi l-au dat colegii mei, o diplomă din partea Primăriei Municipiului Botoșani, o sumă de bani și un buchet de flori doamnelor pentru ceea ce ați făcut pentru comunitatea botoșăneană, pentru familiile dumneavoastră, și de ce nu pentru această țară. Moment emoționant, vă spun și de la celelalte manifestări pe care le-am avut, dar cu multă bucurie și cu satisfacție pentru că sunt convins că veți transmite fotografii cu ceea ce s-a întâmplat aici copiilor, nepoților dumneavoastră cărora le urăm și noi multă sănătate și fericire și să fiți împliniți împreună.”
Evenimentul s-a încheiat cu servirea unui desert și a unui pahar de șampanie.