Doi tineri din Botoșani prinși la pescuit printr-o metodă ilegală, confiscări făcute de polițiști pe râul Prut  

S-a întâmplat joi, 19 februarie 2025, iar cei doi tineri au fost prinși de polițiștii de frontieră de la Românești. 

 

 

Tineri prinși la pescuit

 

În data de 19 februarie 2025, în jurul orei 13:10, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Românești - ITPF Iaşi, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, au observat pe malul drept al râului Prut, pe direcția localității de frontieră Românești, doi bărbaţi care desfășurau fiecare cu câte o undiță activități de pescuit prin metoda greblare. La fața locului colegii noștri au mai descoperit două unelte de pescuit, 23 de greutăți improvizate și 38 de ancore.

 

În urma verificărilor specifice, polițiștii au stabilit că cele două persoane sunt cetățeni români, în vârstă de 28, respectiv 36 de ani, domiciliați pe raza județului Botoșani.

 

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pescuitul cu japca, cu ostia, cu suliţa, ţepoaica sau cu orice alte unelte sau scule neautorizate, prin greblare sau harponare.

 

Bunurile folosite în activitatea infracţională au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

 

Mesajul polițiștilor

 

Reamintim prevederile articolului 56 din Legea 176/2024 a pescuitului și a protecției resursei acvatice vii:

Următoarele fapte constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 5 ani şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între 2 şi 4 ani:

a) pescuitul comercial al resurselor acvatice vii, fără autorizaţie şi licenţă;

b) pescuitul prin orice metode al reproducătorilor în perioada de prohibiţie, precum şi distrugerea icrelor embrionate de peşte în zonele de reproducere naturală;

c) reducerea debitului şi a volumului de apă pe cursurile de apă, în scopul pescuitului ilegal;

d) deschiderea, închiderea, obturarea, bararea cu garduri pescăreşti sau cu unelte de pescuit de orice fel, de către persoane neautorizate, a canalelor şi a gârlelor de legătură cu lacurile, bălţile ori cu terenurile inundabile;

e) comercializarea fără documentele de provenienţă a peştelui şi a altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori a produselor din peşte. Documentele de provenienţă vor însoţi mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de provenienţă se înţelege, după caz, jurnal de pescuit la Marea Neagră, declaraţie de descărcare/debarcare, notă de vânzare, notă de transport, factură fiscală, bon fiscal, aviz de însoţire a mărfii, documente vamale, proces-verbal de confiscare;

f) pescuitul cu japca, cu ostia, cu suliţa, ţepoaica sau cu orice alte unelte sau scule neautorizate, prin greblare sau harponare;

g) deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a setcilor, năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial;

h) reducerea din culpă a debitului de apă pe cursurile de apă naturale sau amenajate, dacă prin aceasta se periclitează existenţa resurselor acvatice vii din habitatele acvatice naturale;

i) neluarea măsurilor pentru curăţarea zonelor de pescuit şi pentru protejarea şi salvarea resurselor acvatice vii la construcţia sau golirea lacurilor de acumulare;

j) neexecutarea lucrărilor pentru protecţia şi refacerea habitatelor naturale ale peştilor şi ale celorlalte vieţuitoare acvatice vii;

k) contrafacerea documentelor prevăzute în Regulamentul (CE) 1.005/2008, cu modificările şi completările ulterioare, sau utilizarea unor documente false sau nevalabile;

l) disimularea, alterarea sau suprimarea elementelor doveditoare care prezintă interes într-o anchetă;

m) transbordarea către nave de pescuit ca fiind implicate în activităţi de pescuit INN, în sensul Regulamentului (CE) 1.005/2008, cu modificările şi completările ulterioare, în special cele incluse pe lista de nave de pescuit INN a Uniunii Europene sau pe lista de nave de pescuit INN a unei organizaţii regionale de gestionare a pescuitului, precum şi participarea la operaţiuni comune de pescuit cu respectivele nave sau sprijinirea ori realimentarea acestora;

n) utilizarea unei nave de pescuit fără naţionalitate, care este o navă apatridă în conformitate cu dreptul internaţional;

o) utilizarea unei nave/ambarcaţiuni la pescuitul în scop comercial, neinscripţionată cu marcaj exterior corespunzător licenţei de pescuit sau inscripţionată cu date false.