Județul Botoșani rămâne sub nămeți: CODUL PORTOCALIU a fost prelungit

Ninsori viscolite și strat consistent de zăpadă până diseară.

 

Administrația Națională de Meteorologie a prelungit, joi dimineață, avertizarea meteorologică Cod Portocaliu de ninsori viscolite și strat consistent de zăpadă, până joi seara, la ora 22:00.

 

În județele Botoșani, Suceava, Neamț, Iași și zona de munte a județelor Maramureș, Bistrița Năsăud și Mureș va continua să ningă viscolit, vizibilitatea va fi redusă și se va depune strat nou de zăpadă consistent.

 

Vântul va avea intensificări cu viteze de 55...65 km/h. Local se vor acumula peste 20 l/mp, a transmis Administrația Națională de Meteorologie.